Cinci pakistanezi şi 11 irakieni, prinşi când încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia

Anca Miklos / 20.03.2017
Cinci pakistanezi şi 11 irakieni, prinşi când încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia

Cinci pakistanezi şi 11 irakieni au fost prinşi, luni dimineaţă, de poliţiştii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în timp ce încercau să intre ilegal în ţară, din Serbia, cu intenţia de a ajunge în state din vestul Europei, relatează News.ro.

Luni dimineaţă, în jurul orei 05.50, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Naidas, judeţul Caraş – Severin, au depistat, pe direcţia localităţii de frontieră Iam, 11 cetăţeni străini care se deplasau dinspre frontiera cu Serbia spre interiorul ţării, potrivit unui comunicat al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliţiei de Frontieră pentru cercetări.

”În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni irakieni, cinci bărbaţi, patru femei (una dintre ele declarând că este însărcinată) şi doi minori, cu vârste cuprinse între 6 şi 34 de ani. Persoanele în cauză au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, se arată în comunicat.
În cauză se efectuează cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

Tot luni dimineaţă, în jurul orei 4.40, poliţiştii de frontieră de la Sectorul Lunga, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 12 de Poliţie Periam, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.

Astfel, în apropierea localităţii de frontieră Grabat, au fost depistaţi cinci cetăţeni străini, care nu îşi justificau prezenţa în zonă, aceştia fiind preluati şi transportaţi la sediul instituţiei pentru cercetări.
”În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni din Pakistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 30 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei”, se mai arată în comunicat.

Şi în această cauză se fac cercetări pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi luate măsurile legale care se impun.

(News.ro)(News.ro)

Citește și...