Irena Sendler avea doar șapte ani când tatăl ei a murit de tifos, dar în scurtul timp pe care l-a trăit împreună cu acesta, el a influențat-o și a făcut-o să îi calce pe urme.
Tatăl ei fusese doctor, iar Irena a devenit asistentă și oferea de mâncare și haine celor cu o situație materială precară. La acea vreme, Europa era puternic antisemită, dar Irena, fiind o catolică convinsă, a decis să ofere ajutorul tuturor oamenilor săraci.
Din acest motiv, naziștii au condamnat-o la moarte, dar destinul avea alte planuri pentru ea. Cu ajutorul mitei pe care a dat-o un soldat, a reușit să scape. Din acel moment avea să trăiască ani la rând sub o identitate falsă – dar nu s-a oprit niciodată din a-i ajuta pe cei în nevoie. Ea a rămas în istorie datorită faptului că a salvat 2.500 de copii evrei din ghetoul Varșoviei, le-a dat identități false și i-a ajutat să fugă și să supraviețuiască în timpul Holocaustului. În afară de unii diplomați, ea este cea care a salvat cei mai mulți evrei în timpul Holocaustului.
Când războiul s-a terminat, Irena a dezgropat actele tuturor copiilor și oamenilor pe care îi salvase, acte pe care le pusese în borcane și le îngropase în pământ, apoi le-a înmânat Comitetului Evreilor Supraviețuitori.
,,Motivul pentru care am salvat acești copii își are orginea în casa și în copilăria mea. Am fost educată să am credința că o persoană neajutorată trebuie ajutată din toată inima, fără să ne uităm la religie sau naționalitate.”, a mărturisit Irena Sendler.