Cincizeci de locatari ai blocului din Galaţi afectat de explozia puternică de sâmbătă seară vor fi duşi cu două autobuze în mai multe spaţii puse la dispoziţie de Garnizoana Galaţi, Universitatea ”Dunărea de Jos” şi Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost. Iniţial, autorităţile dăduseră ca posibilă variantă de cazare a sinistraţilor căminele Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu, însă acestea erau nelocuite de mai mult timp, notează News.ro.
Potrivit Primăriei Galaţi, duminică seară, două autobuze sunt în dreptul imobilului afectat de explozia puternică provocată de o ţigară aprinsă pe fondul unor acumulări de gaze pentru a prelua cele 50 de persoane evacuate, care şi-au exprimat intenţia de a fi mutate în spaţii pe care Primăria Municipiului Galaţi le poate pune la dispoziţie.
“Două autobuze sunt deja în dreptul imobilului afectat de explozie pentru a prelua cele 50 de persoane evacuate. 23 dintre acestea vor merge către locuri de cazare puse la dispoziţie de Garnizoana Galaţi, 19 către spaţii din căminele ASE ale Universităţii ”Dunărea de Jos”, iar opt persoane către Centrul de Urgenţe pentru Persoane fără Adăpost”, precizează Biroul de Presă al Primăriei Muncipiului Galaţi
Potrivit aceleiaşi surse, în scara 2 a blocului G5, din cartierul Micro 19, sunt 94 de apartamente în care locuiesc 77 de persoane, iar 50 dintre acestea şi-au exprimat până la ora actuală dorinţa de a fi mutate în spaţii pe care Primăria Municipiului Galaţi le poate pune la dispoziţie, respectiv llocuitorii a 30 de apartamente din scară.
Explozia provocată de o acumulare de gaz de la o butelie s-a produs, sâmbătă seară, într-un apartament din municipiul Galaţi, iar în urma deflagraţiei un copil de un an a murit, iar patru persoane – doi copii şi doi adulţi – au fost transportate la spital.
Specialiştii Inspecţiei de Stat în Construcţii au recomandat autorităţilor locale, după ce au constatat că a fost afectată structura de rezistenţă a blocului şi că imobilul nu mai prezintă siguranţă, evacuarea tuturor locatarilor.
Iniţial, autorităţile dăduseră ca posibilă variantă de cazare a sinistraţilor căminele Colegiului Tehnic Aurel Vlaicu, însă acestea erau nelocuite de mai mult timp.
Potrivit Prefecturii Galaţi, duminică, s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă pentru a analiza situaţia determinată de explozia produsă, sâmbătă seară, la blocul G5, din cartierul Micro 19, şi pentru a stabili măsurile de urgenţă pentru sprijinirea persoanelor afectate.
Conform aceleiaşi surse, explozia s-a produs în blocul G5, din cartierul Micro 19, în garsoniera 177, de la etajul al patrulea, unde era chiriaş A. N., în vârstă de 48 ani, care a suferit arsuri pe o suprafaţă de 20% din corp.
“O fetiţă în vârstă de un an şi cinci luni, care locuia cu mama sa în garsoniera 179, la producerea exploziei, a fost lovită de un obiect casnic, fapt ce i-a provocat decesul. O a treia victimă, R. D., în vârstă de 50 ani, a suferit politraumatisme, fiind spitalizat. Explozia nu a fost urmată de incendiu, dar la etajul 4 au fost dislocate uşile, ferestrele, precum şi pereţii laterali ai garsonierei nr. 177, fiind avariate şi garsoniere de la etajul 3”, mai precizează Prefectura.
Conform declaraţiei proprietarului garsonierei 177, explozia s-a produs în momentul în care acesta a intrat în locuinţă şi a aprins o ţigară.