Deputatul Cătălin Rădulescu a rămas fără permis de port-armă. Poliţia Argeş i l-a anulat

vocea.biz / 17.03.2017
Deputatul Cătălin Rădulescu a rămas fără permis de port-armă. Poliţia Argeş i l-a anulat

Poliţiştii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal, scrie news.ro.

”Referitor la declaraţiile apărute în spaţiul public privind utilizarea de către o persoană publică a unei arme letale vă informăm că Inspectoratul de  Poliţie Judeţean Argeş a efectuat un control la locul de păstrare a armelor letale autorizate pentru deţinere. De asemenea, în temeiul art. 129, pct. 11 din Legea 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu modificările şi completările ulterioare a fost aplicată o sancţiune contravenţională în valoare de 2.500 de lei, iar în temeiul art. 28 alin 1 din acelaşi act normativ, a fost dispusă măsura anulăriii dreptului de deţinere a armelor”, anunţă Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş într-un punct de vedere dat publicităţii vineri după-amiază.

IPJ Argeş nu menţionează numele lui Cătălin Rădulescu, însă parlamentarul argeşean este persoana care a făcut publice declaraţii cu privire la faptul că deţine o armă letală despre care a spus, într-un interviu, că este pregătit să o folosească.

Conform comunicatului IPJ Argeş, ”în urma controlului şi a verificărilor anterioare, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitor la săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”.

Surse locale au declarat pentru News.ro că acasă la deputatul Constantin Rădulescu au fost descoperite arma de vânătoare pe care acesta o deţinea în mod legal, precum şi arma de tip AKM pe care palamentarul o ţinea ca armă de colecţie, care este funcţională, dar pentru care deputatul nu are drept de a deţine muniţie şi pe care trebuia să o asigure cu o piedică în zona trăgaciului. Faptul că arma nu a fost asigurată corespunzător este şi motivul aplicării amenzii de 2.500 de lei.

În urma controlului, a fost descoperită, de asemenea, muniţie care nu era pentru arma de vânătoare.

Deputatul PSD de Argeş Cătălin Rădulescu a spus, într-un interviu pentru “Adevărul”, că protestatarii din Piaţa Victoriei ar trebui înfruntaţi cu tunuri de apă: “De ce mai stau ca proştii acolo? N-au treabă, n-au serviciu, n-au copii?”. Mai mult, el spune că şi-a păstrat mitraliera AKM cu care a luptat la Revoluţie şi este pregătit să o folosească din nou: “Nu o să mi-o ia nimeni în viaţa vieţilor şi o ţin, că poate vreodată, dacă mai vine cineva cu vreo idee din asta să transforme statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag, imediat.”

Cătălin Rădulescu a declarat, marţi, la Parlament, că în urma afirmaţiilor privind protestatarii a primit 150 de ameninţări cu moartea, motiv pentru care şi-a contactat avocaţii şi a depus o plângere penală, urmând ca 150 de persoane să fie audiate. Social-democratul a ţinut să precizeze că, în continuare, nu este de acord cu faptul că oamenii protestează şi ocupă “neautorizat” Piaţa Victoriei, chiar dacă OUG 13 a fost respinsă.

Tot marţi, Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a deschis dosar penal în cazul declaraţiilor deputatului PSD Cătălin Rădulescu şi face cercetări pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Şi Poliţia Judeţeană Argeş a anunţat că s-a autosesizat după declaraţiile lui Rădulescu şi face verificări cu privire la respectarea Legii privind regimul armelor şi muniţiilor.

Vineri, liderul filialei judeţene PSD Argeş, Şerban Valeca, a spus că declaraţiile deputatului Cătălin Rădulescu au adus ”un prejudiciu imens” PSD, dar că filiala nu a convocat Biroul Permanent Judeţean pentru a discuta atitudinea acestuia întrucât a avut alte priorităţi.

La rândul său, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este “foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt “de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

 

Citește și...