Germania ar putea reclama Statele Unite la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), din cauza unei taxe vamale pentru automobile propusă de preşedintele american Donald Trump, a declarat vineri Brigitte Zypries, ministrul german al Economiei, înaintea unei întâlniri dintre cancelarul Angela Merkel cu președintele american la Casa Albă.
Trump a avertizat că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 35% pe vehiculele pe care BMW intenţionează să le construiască la o nouă fabrică din Mexic şi să le exporte pe piaţa americană.
Întrebată cum va reacţiona Germania la taxa respectivă, Zypries a declarat la postul de radio Deutschlandfunk că este foarte dificil din cauza complexităţii unui astfel de sistem fiscal.
”O altă opţiune este să îl reclamăm la OMC, există proceduri acolo, pentru că în acordurile OMC se arată clar că nu este permis să aplici taxe ai mari de 2,5% importurilor auto”, a spus Zypries.
Trump şi Merkel urmează să se întâlnească vineri pentru prima oară de când noul preşedinte a fost învestit în funcţie, în ianuarie.
Merkel îl va presa probabil pe Trump să susţină o Uniune Europeană puternică şi angajamentul de a combate încălzirea globală, în timp ce el este aşteptat să îi ceară sprijinul ca naţiunile membre ale NATO să contribuie mai mult pentru finanţarea armatei. Germania susține trecerea la energie regenerabilă, în vreme ce Trump a acuzat de mai multe ori că încălzirea globală este o ”farsă”.
Execedentul comercial de 50 de miliarde de euro al Germaniei cu Statele Unite a fost o sursă de tensiuni între Washington şi Berlin.
Anterior, în cursul crizei euro și a problemelor financiare ale Greciei, Italiei și Spaniei, oficialii Trezoreriei SUA au cerut Germaniei să stimuleze cererea internă pentru a ridica din presiunea pusă pe exporturile celorlalți membri ai zonei euro.
”Ştim că asta este o problemă şi lucrăm la ea. Din fericire am auzit că au fost aprobate majorări de salari, ceea ce înseamnă că cererea internă va creşte din nou şi vrem să rezolvăm şi problema stimulentelor fiscale pentru cercetare…aşa că suntem pe drumul cel bun”, a spus Zypries.
Aproximtiv 72.000 de metalurgişti din nordul Germaniei vor primi o majorare salarială de 2,3% din aprilie şi o alta de 1,7% din mai 2018, a anunţat vineri asociaţia patronală Arbeitgeberverband Stahl.
Nu este singura problemă de acest tip. Pe lângă propusa taxă pe importurile de mașini din Mexic, SUA are disensiuni și cu China, pe care Trump o acuză că manipulează cursul yuanului pentru a stimula exporturile.
De asemenea, SUA au depus recent o plângere la Organizația Mondială a Comerțului împotriva Japoniei, pe care o acuză de protejarea pieței auto și a agriculturii.