O tânără de 27 de ani a fost arestată pentru infracțiuni de fraudă informatică în formă continuată, aceasta folosind datele de identitate ale unor persoane fizice pentru a obține împrumuturi de bani. Polițiștii au identificat 30 de persoane în numele cărora tânăra a solicitat şi a obţinut credite pe termen scurt. În 16 martie femeia a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.
Începând cu luna martie 2016, organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tîrgu Mureş, au desfăşurat activităţi specifice pentru identificarea şi tragerea la răspundere penală a unei persoane implicate în activităţi infracţionale de fraudă informatică în formă continuată.
În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat o tânără, de 27 de ani, din Tîrgu Mureş, care începând cu anul 2015, a utilizat în mod fraudulos datele de identitate aparţinând unor persoane fizice, a solicitat şi a obţinut online, în numele acestora, de la diverse societăţi financiare nebancare, în mod repetat, împrumuturi pe termen scurt.
“La încheierea contractelor, metoda de plată selectată a fost virarea sumelor în conturi bancare deschise pe numele tinerei, de 27 de ani, sau a altor persoane – conturi asupra cărora aceasta deţinea controlul – urmată de retragerea imediată a sumelor de bani din conturile respective”, informează IPJ Mureș.
Până în prezent, poliţiştii au identificat 30 de persoane în numele cărora tânăra a solicitat şi a obţinut credite pe termen scurt, de la societăţile financiare nebancare.
Valoarea prejudiciului cauzat încă nu a fost stabilit.
În 15 martie tânăra a fost reţinută pentru 24 de ore de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare, din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Tîrgu Mureş, iar în 16 martie instanţa a dispus arestarea preventivă a acesteia pentru 30 de zile, pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de fraudă informatică în formă continuată.