Nouă migranţi, între care şi o femeie însărcinată în luna a opta, au fost prinşi de poliţiştii de frontieră din Caraş-Severin şi Timiş, când încercau să intre ilegal în ţară pe la Oraviţa şi Deta. Femeia gravidă a fost transportată la spital.
Poliţiştii de frontieră de la Oraviţa, judeţul Caraş-Severin, au prins, marţi dimineaţă, patru sirieni – trei bărbaţi şi o femeie cu vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani, care încercau să intre în ţară din Serbia.
“În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni sirieni, 3 bărbaţi și o femeie, cu vârste cuprinse între 21 şi 57 de ani. Întrucât femeia este însărcinată în luna a opta şi a acuzat o stare de rău, aceasta a fost transportată cu o ambulanță la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Au declarat că au trecut frontiera din Serbia în România cu intenţia de a ajunge în ţări din vestul Europei”, au precizat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale care se impun.
Tot azi, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta, în cooperare cu poliţişti din cadrul Secţiei 9 de Poliţie Jebel, au declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă.
Astfel, în jurul orei 10.00, în apropierea localităţii de frontiera Jebel, au fost depistati 5 cetăţeni străini.
În cadrul verificărilor, s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Pakistan, 4 adulţi şi un minor, cu vârste cuprinse între 16 şi 42 de ani, care nu aveau documente asupra lor. Persoanele în cauză au declarat că intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.