George Michael i-a lăsat moștenire surorii sale Melanie Panayiotou o casă situată în nordul Londrei, în valoare de aproximativ 10 milioane de lire sterline. Potrivit presei britanice, artistul era foarte apropiat de sora sa Melanie, cu doi ani mai mare, de profesie coafeză, care s-a mutat deja în proprietatea fratelui său.
‘George a fost foarte apropiat de întreaga familie, dar avea o legătură specială cu Melanie, care i-a fost alături în momentele sale de glorie”, a declarat o sursă pentru The Sun.
O parte din averea cântărețului, estimată la o valoare de 105 milioane de lire sterline, va ajunge și la cealaltă soră, Yioda, în vârstă de 57 de ani.
George Michael a murit pe 25 decembrie, la vârsta de 53 de ani, în reşedinţa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire, în sud-estul Marii Britanii.
Cântărețul, care a fost găsit mort în ziua de Crăciun, nu a fost înmormântat până acum deoarece erau necesare mai multe teste pentru stabilirea cauzei morţii.
În urmă cu o săptămână, autoritățile au confirmat că George Michael a murit din cauze naturale. La aproape trei luni de la deces, familia lui se poate ocupa, în sfârșit, de organizarea funeraliilor.
Starul pop va fi înmormântat alături de mama sa, Lesley, care a murit în urmă cu 20 de ani, la cimitirul Highgate din nordul Londrei, însă nu se cunoaşte cu exactitate data cermoniei.