Doliu în familia Simonei Halep. Bunicul acesteia a încetat din viață

Vocea.biz / 11.03.2017
Doliu în familia Simonei Halep. Bunicul acesteia a încetat din viață

Jucătoarea Simona Halep a anunțat pe pagina sa de Facebook că bunicul său a încetat din viaţă. Aflată în Statele Unite ale Americii pentru turneul de la Indian Wells, sportiva a scris că bunicul său era foarte mândru de ea, de faptul că nu a cedat niciodată, scrie News.ro.

”Papu… un om deosebit, care astăzi s-a ridicat la Ceruri, un om cu un suflet bun, un om blând, nu-i plăcea niciodată cearta… Dar nici măcar atunci când m-a certat n-am putut să mă supăr pe el. El ne făcea mereu sa râdem cu felul lui glumeţ. Când eram junioară, făcea glume, motivându-mă în acelaşi timp – şi spunea că trofeele mele sunt din tinichea. Iar atunci când am reuşit să ajung în top, a fost foarte mândru de mine, de faptul că am muncit şi nu am cedat niciodată… şi m-a preţuit”, a scris sportiva.

”Mereu ne-a preţuit, mereu ne-a iubit, iar pe mama (nora lui) a tratat-o întotdeauna cu blândeţe, apreciere şi admiraţie. Un tată, un socru, un BUNIC cu suflet de aur. Dumnezeu să te odihnească, Papule. Mereu vei fi în sufletele noastre”, a scris Halep.

Vestea decesului a venit înainte de primul meci pe care Simona Halep urma să-l joace la ediţia din acest an a turneului de la Indian Wells, împotriva croatei Donna Vekici.

Citește și...