Tânărul care a târât un poliţist cu maşina după ce a trecut pe roşu şi a refuzat să prezinte documentele cerute sau să iasă din automobil este cercetat pentru tentativă de omor, ultraj şi distrugere și a fost arestat pentru 30 de zile, informează News.ro.
Tribunalul Bucureşti a admis propunerea de arestare preventivă a tânărului în noaptea de sâmbătă spre duminică.
Bărbatul de 22 de ani este, potrivit aceloraşi surse, Roni Herşcovici, fiul unui traficant de droguri. Poliţistul rănit de tânăr ar fi suferit fracturi la mai multe degete, însă este în afara oricărui pericol.
Roni Herşcovici a fost dus la audieri la Serviciul Omoruri din cadrul Poliţiei Capitalei, fiind reținut pentru 24 de ore. Cercetările sunt efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Roni Herşcovici este fiul lui Carol Herşcovici, un traficant de droguri prins în 2001 de poliţişti, pe o stradă din Sectorul 1 al Capitalei, cu peste 1.000 de tablete de Ecstasy asupra sa, au precizat sursele citate.
Şoferul a fost prins după ce a lovit două maşini de poliţie, iar pentru imobilizarea lui au fost trase trei focuri de armă în aer şi s-a folosit un spray lacrimogen.
”În această dimineaţă (sâmbătă, n.r.) în jurul orei 3.00, un echipaj al Poliţiei Rutiere a observat un conducător auto care a pătruns în intersecţie la culoarea roşie a semaforului. În pofida faptului că a fost efectuat semnalul regulamentar de oprire, acesta a continuat deplasarea”, se arată în comunicatul Poliţiei Capitalei.
Ei mai spun că, atunci când, în sfârşit, a oprit, iar agentul de poliţie rutieră i-a solicitat documentele, şoferul a devenit agresiv verbal şi a demarat având poliţistul agăţat de oglinda retrovizoare şi de centura de siguranţă.
Colegul poliţistului, aflat la volanul maşinii de serviciu, a plecat imediat în urmărirea şoferului. Poliţistul care solicitase documentele a reuşit să sară de pe maşină după aproximativ 20 de metri, precizează Poliţia Capitalei.
”Conducătorul auto a refuzat să coboare, ba, mai mult, s-a blocat în maşină. La faţa locului au sosit foarte repede persoane din familia şoferului, care, cu o cheie de rezervă, au deschis portbagajul maşinii”, mai arată reprezentanţii Poliţiei.