Un bărbat a găsit nouăzeci de pistoale pe un câmp din județul Argeș

Vocea.biz / 11.03.2017
Un bărbat a găsit nouăzeci de pistoale pe un câmp din județul Argeș

O cutie în care se aflau 90 de pistoale cu gaz a fost descoperită de un cetățean pe un câmp din localitatea argeșeană Albota, potrivit autorităților.

Cutia cu pistoale se afla la aproximativ 50 de metri de Drumul Național 65, potrivit Mediafax.

Bărbatul care a găsit cutia cu pistoale a apelat la 112, la fața locului deplasându-se mai multe echipaje de poliție însoțite de pirotehniști.

”La locul solicitării a ajuns și un echipaj de pirotehniști, dar nefiind vorba despre muniție de război, ancheta a fost preluată de colegii din Poliție”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU ) Argeș, Mădălina Epure.

Cele 90 de pistoale neletale cu gaz au fost ridicate de polițiști, aceștia încercând acum să descopere proveniența armelor.

Cele 90 de pistoale nu se încadrază în categoria armelor letale.

Tags:
Citește și...