Torționarul Marian Petrescu de la Penitenciarul Galați, responsabil pentru exterminarea a 102 deținuți. „Nu au avut nici măcar o cruce la cap” – RECHIZITORIU

Ionuț Mureșan / 10.03.2017
Torționarul Marian Petrescu de la Penitenciarul Galați, responsabil pentru exterminarea a 102 deținuți. „Nu au avut nici măcar o cruce la cap” – RECHIZITORIU

Fostul comandant al Penitenciarului Galați din perioada 1959-1966, Marian Petrescu, a avut o atitudine inumană față de deținuți atât înainte cât și după moarte, arată procurorii în rechizitoriul prin care l-au trimis în judecată pe torționar pentru crime împotriva umanității. Decimați de lipsa hranei, din cauza frigului extrem din celule sau a torturilor, deținuții care mureau sub comanda lui Marian Petrescu erau aruncați în gropi nemarcate, nemaiputând fi niciodată identificați de familii.

„Conform documentelor care atestă decesul deţinuţilor, identificate în arhiva Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi la Primăriile Municipiului Galaţi, (…), în intervalul 1 februarie 1959 – 1 decembrie 1966, în care Petrescu Marian a fost comandant al Penitenciarului Galaţi, au decedat cel puţin 102 de deţinuţi. Menţionăm faptul că toate decesele identificate s-au produs în anii 1959 şi 1960”, se arată în rechzitoriu .

Potrivit procurorilor, din verificările efectuate a rezultat că în această perioadă în Penitenciarul Galați s-au înregistrat decesele unui număr de 102 deținuți, din care 90 deținuți politici conform fișelor penale și 12 deținuți de drept comun.

„Reiese în mod clar faptul că regimul de detenţie aplicat în perioada în care inculpatul Petrescu Marian (…) a deţinut funcţii de conducere în cadrul penitenciarului Galaţi (…), a fost unul menit să ducă la exterminarea fizică a deţinuţilor politici prin metode directe şi indirecte precum:

a. condiţii de detenţie inumane şi degradante, caracterizate prin rele tratamente;

b. lipsa hranei adecvate sub raport cantitativ şi calitativ;

c. frigul extrem din celule;

d. lipsa medicamentelor şi a asistenţei medicale sau refuzul de a acorda asistentă medicală adecvată;

e. aplicarea de pedepse aspre pentru abateri minore de la regulament;

f. printre pedepsele aplicate se numără: izolarea (carcera), bătaia aplicată celor care săvârşeau abateri de la regulament ş.a”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit procurorilor acest tratament nu presupunea sub nicio formă condiții minime de supraviețuire pe termen lung, având în vedere că cele mai multe sentințe prevedeau condamnări de peste 10 ani și că toate aceste elemente luate împreună au provocat moartea celor 90 deținuți.

„Atitudinea inumană a comandantului de penitenciar, în speță a inculpatuluI Petrescu Marian rezultă și din faptul că în aplicarea normelor privind decesele deținuților, aceștia, după deces, erau înmormântați într-o zonă anume destinată din cimitirul Galați, fără să fie înștiințate familiile și fără să li se cunoască locul de înmormântare. Toți deținuții decedați în perioada de referință nu au avut nici măcar o cruce la cap, locurile de veci neputând fi identificate de familii. În acest sens, au declarat, fără excepție, toate persoanele vătămate, rude ale victimelor decedate”, se mai arată în actul de sesizare a instanței.

Torţionarul Marian Petrescu, fost comandant al Penitenciarului Galaţi în perioada 1959 – 1961, a fost trimis în judecată, pe data de 9 martie, de către procurorii Parchetului instanţei supreme pentru tratamente neomenoase care ar fi dus la moartea a 102 de persoane încarcerate, dintre care 90 de deţinuţi politici. Dosarul va fi judecat la Curtea de Apel Bucureşti.

 

 

Citește și...