Fostul secretar american pentru Securitate Naţională, Michael Flynn, a primit 530.000 de dolari, în toamnă, când făcea campanie pentru Donald Trump, ca agent de lobby pentru Guvernul turc, care i-a cerut ajutor pentru a-l discredita pe clericul aflat în exil Fethullah Gulen, arată documente depuse joi de Flynn la Departamentului Justiţiei, potrivit news.ro. Casa Albă a dat asigurări că nu a avut informaţii privind această activitate a fostului oficial.
Compania de lobby a lui Flynn a transmis Senatului, în luna septembrie, că lucrează pentru o companie olandeză numită Inovo BV în chestiuni legate de finanţarea Departamentului de Stat şi Pentagonului. De asemenea, firma a precizat că singura persoană care lucru la proiectul Inovo BV era partenerului lui Flynn, Robert Kelley, nu Flynn însuşi.
Documentele depuse marţi arată, însă altceva.
Flynn Intel Group a fost angajat să “facă cercetări” în legătură cu Gulen şi cu reţeaua sa de şcoli şi să “angajeze o companie de PR şi o echipă de filmare şi producţie pentru a putea distribui rezultatele verificărilor”.
Autorităţile turce îl acuză pe Gulen şi milioanele sale de susţinători pentru tentativa eşuată de lovitură de stat din 2016. Guvernul de la Ankara vrea ca SUA să îl aresteze şi să îl extrădeze pe cleric.
Pe parcursul a trei luni de contract, Flynn şi partenerul său au angajat foşti agenţi FBI, psihiatri, spioni pensionaţi, hackeri şi cameramani pentru a-l verifica pe clericul care trăieşte în exil în Pennsylvania.
Compania de lobby l-a angajat şi pe fiul lui Flynn, Michael G. Flynn, pe care l-a plătit cu 4.000 de dolari pentru “susţinere administrativă” pentru proiect.
Practic, în timp ce făcea campanie pentru Donald Trump, Flynn a fost plătit de un actor străin pentru a-l discredita pe Gulen, scrie Huffington Post.
Într-un articol publicat în ziua alegerilor, în The Hill, Flynn l-a numit pe Gulen un extremist, pentru că, în caz contrar, Guvernul turc nu ar fi atât de furios. El a conchis că SUA nu ar trebui să îi ofere un refugiu.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, a dat asigurări că Trump nu era la current cu activitatea lui Flynn pentru un Guvern străin atunci când a decis să îl numească în funcţia de consilier pentru Securitate Naţională. El a refuzat, însă, să spună dacă preşedinte i-ar fi oferit sau nu postul în cazul în care ar fi ştiut.
Întrebat dacă i se pare îngrijorător că Flynn a lucrat ca agent străin, Spicer a răspuns: “Din asta trăia”.
Pe de altă parte, vicepreşedintele american Mike Pence a subliniat că noile dezvăluiri arată că decizia de a-l demite pe Flynn a fost corectă.
Flynn şi-a dat demisia de la Casa Albă după ce a minţit în legătură cu contactele sale cu ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak.