Familia Vetter era cunoscută în comunitate drept foarte credincioasă și iubitoare de copii. Primul fiu al familiei murise la vârsta de 7 luni din cauza unei boli rare numite SCID, informează Dailymail. Boala consta în lipsa imunității și vulnerabilitatea mărită în fața oricărei afecțiuni. Unul din 100.000 de copii născuți suferă de această boală.
Familia a decis să mai facă un copil pe care l-au botezat David. Și acesta suferea de aceeași afecțiune, dar medicii au făcut tot ce s-a putut pentru ca acesta să supraviețuiască, așa că a fost, imediat după naștere, așezat într-un loc steril. Ulterior, a fost botezat cu apă purificată. Medicii au spus că această afecțiune ar putea fi tratată doar cu un transplant de măduvă de la un frate sau o soră-donator. Tocmai de aceea, soții au mai dat naștere unei fetițe. Din păcate, măduva fetiței nu era comnpatibilă cu cea a fratelui, iar micuțul David continua să trăiască într-un mediu steril, de unul singur, despărțit de părinți de geamuri.
Echipa de la NASA a creat pentru micuț un acvariu special în care acesta putea trăi fără să intre în contact cu microbii. Mai apoi, i-a fost realizat și un constum care îi permitea să iasă din casă și să interacționeze cu oamenii.
Când David a împlinit 12 ani, medicii și-au dat acordul asupra realizării transplantului de măduvă de la sora băiatului. Deși părinții s-au opus inițial, operația a fost realizată. Din păcate, în măduva osoasă a surorii lui David stătea ascuns virusul Epstein-Barr, ceea ce medicii nu știau, iar corpul lui David a cedat. Înainte de a intrat în comă, David le-a cerut părinților să bea pentru prima dată Coca-Cola, băutura pe care visase o viață întregă să o guste. Mai apoi, a intrat în comă și a decesat.