Situaţia copiilor abuzaţi sexual, anchetată de către Avocatul Poporului

vocea.biz / 09.03.2017
Situaţia copiilor abuzaţi sexual, anchetată de către Avocatul Poporului

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu şi va face o serie de anchete cu privire la situaţia copiilor abuzaţi sexual, la finalul cărora va întocmi un raport special care va fi trimis Parlamentului şi Guvernului, potrivit news.ro.

Anchetele vizează, între altele, posibila încălcare a articolului 22 şi articolului 49 din Constituţie privind dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică şi protecţia copiilor şi a tinerilor.

Avocatul Poporului a anunţat, joi, că s-a autosesizat în urma unui reportaj difuzat în 6 martie, de o televiziune, în care se afirma că, în România, copiii abuzaţi sexual “sunt batjocoriţi şi de agresori şi de stat”, peste 75 la sută dintre aceştia “nefiind nici măcar în statisticile Protecţiei Copilului”.

Potrivit Avocatului Poporului, din datele obţinute de echipa care a făcut reportajul de la Poliţie rezultă că, în 2015, au fost peste 2.300 de copii abuzaţi sexual, în timp ce, conform datelor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului, în acelaşi an sunt înregistraţi 582 de copii abuzaţi sexual, de patru ori mai puţin.

“Poliţia spune că în primele şase luni ale lui 2016 a avut peste 1.200 de copii agresaţi sexual, iar DGASPC, o treime, adică 371”, a precizat Avocatul Poporului.

Peste 4.500 de cazuri de abuz asupra copiilor au fost semnalate anul trecut la Telefonul Copilului, cu peste 45% mai multe faţă de 2015. Cele mai multe cazuri de abuz, respectiv 65,71%, au fost în familie, 17,39% s-au petrecut în familie extinsă, în asistenţă maternală sau în centrul de plasament, 11,05% în spaţiul public şi 5,85% în mediul şcolar. Părinţii au fost agresorii copiilor în 72,96% dintre cazuri, în 9,81% a fost un alt copil, dar au fost şi cazuri în care agresorul a fost o altă rudă sau un alt adult.

 

 

Citește și...