Discriminarea împotriva femeilor sau bărbaților este manifestată de către ambele sexe, însă în moduri diferite, consideră Andreea Mureșeanu, directorul Premium Fruct, producătorul sucurilor naturale Profructta. Aceasta a declarat, într-un interviu pentru Vocea.Biz, că prejudecățile s-au schimbat față de anii ’90, dar asta în special pentru că femeile s-au schimbat față de atunci.
”România s-a schimbat din toate punctele de vedere. Preconcepţiile faţă de femei s-au schimbat şi ele. Unele dintre prejudecăţi s-au diminuat sau au dispărut, iar altele noi au apărut. În realitate însă, cred că toate aceste transformări se datorează schimbării propriu-zise a femeilor, a modului în care ele acţionează, reacţionează şi se poziţionează faţă de anumite situaţii.
Preconcepţiile sunt până la urmă suma tiparelor cu care noi am fost învăţaţi de mici sau pe care le-am deprins din mediul în care am evoluat. O dată cu schimbarea mediului în care evoluăm cu toţii, s-au modificat şi tiparele. Practic, judecăţile de valoare sunt făcute din alt punct de vedere faţă de acum 20 de ani”, a afirmat Andreea Mureșeanu.
Îi place să studieze continuu, crede în autoperfecționare și vrea să pornească Proasistta, o linie de business de asistenţă rutieră. Este mândră de proiectul unui depozit care a fost și premiat de o asociație de profil. Nu crede că numărul femeilor în afaceri sau pozițiile de conducere ale companiilor este important, ci aportul adus. Femeilor care vor să se lanseze ca antreprenoare, Andreea Mureșanu le recomandă să aibă autenticitate și curajul de a-și analiza și ”perfecționa minusurile”.
1 – Povestiţi, va rog, pentru cititorii noştri, mai multe despre dumnevoastră. Unde v-aţi născut, ce şcoală aţi urmat?
M-am născut în Bucureşti. Am urmat cursurile liceului Mihai Viteazul, profil matematică-fizică, ulterior continuându-mi studiile în cadrul Academiei de Studii Economice la secţia Management.
Am învăţat de când mă ştiu. Uneori, familia mă întreabă dacă voi studia şi atunci când voi fi la pensie. Înainte de a acceptă o provocare profesională, întotdeauna mi-am analizat cunoştinţele şi abilităţile, iar atunci când am simţit că nu aş stăpâni pe deplin domeniul am căutat cele mai bune cursuri din piaţă şi m-am înscris pentru a studia. Așa am ajuns sa fiu printre primele trei femei din Romania care au obținut certificarea European Senior Logistician ESLog recunoscută de Asociaţia Europeană de Logistică ELA, iar în prezent urmez cursurile Executive MBA la ASEBUSS.
Pentru evoluţia profesională este foarte important să studiem, să fim la curent cu noutăţile şi schimbările din piaţă.
2 – Cum aţi ajuns la business? A fost o atracţie irezistibilă? Aţi luat-o de jos? Să spunem pentru publicul nostru că acum, doamna Andreea Mureșeanu conduce Premium Fruct, compania care realizează sucurile naturale Profructta.a
Dintotdeauna familia m-a stimulat să fiu independenţa şi bine organizată. Am început să lucrez încă din timpul liceului, iar din timpul facultăţii am luat contact şi cu lumea de business. Pe perioada facultăţii, am fost implicată în organizaţii studenţeşti, precum AIESEC. Aveam în paralel două joburi, una în administraţia publică, la Ministerul Comunicaţiilor, şi a două în mediul privat, la Dialog. Între cele două joburi, mergeam la facultate.
Aşa mi-am dezvoltat abilităţile de a organiza activităţile, de a identifica soluţii situaţiilor cu care mă confruntăm eu sau ceilalţi. Mai târziu, s-a transformat într-un fel de a gândi, de a procesa informaţiile. Caut cel puţin două soluţii oricărei situaţii. Înainte de a acţiona mă întreb „Ce altceva este posibil?”
3 – A fost greu? Cum vi se pare domeniul alimentar în special sau businessul în general? Există discriminări împotriva femeilor? Aţi simţit acest lucru? Cât de greu este să conduceţi o companie?
A fost şi este o provocare continuă. Întotdeauna am căutat să învăţ, să mă dezvolt. De altfel, acesta este principalul motiv pentru care am ales întodeauna că schimbarea jobului să implice şi schimbarea industriei, dincolo de respectul pentru fostul angajator, care în viziunea mea implică să nu plec la concurenţă.
Probabil că provocarea majoră a fost tocmai acest sentiment că o iei de la capăt fără să fii perfect stăpân pe ţine, pentru că schimbând industria se schimbau detaliile care puteau face diferenţa. Toate aceste experienţe m-au îmbogăţit şi mi-au permis să coordonez echipe din cele mai diferite din punct de vedere al vârstei, pregătirii profesionale sau a mediului cultural.
Discriminarea împotriva femeilor continuă să fie un subiect sensibil care va continua să existe. Diferenţa o face proporţia în care această se manifestă. Personal, nu m-am lăsat discriminată. Cred că este şi o chestiune de poziţionare personală. De altfel, discriminarea împotriva femeilor sau bărbaţilor este manifestată de ambele sexe, nu însă în aceeaşi măsură. În opinia mea atunci când conştientizezi că ceea ce ştii, alături de experienţa pe care o ai şi te recomandă profesional, nu ţi le poate lua nimeni, chestiunea legată de discriminare dispare de la sine pentru că nu te mai afectează luările de poziţie care au la baza acest considerent.
Personal, am ales fie să construiesc echipa înţelegând de unde pleacă manifestarea discriminării şi elimind-o, fie să mă retrag, indiferent de poziţia pe care o ocupăm în companie.
Cred cu tărie că echipa, cooperarea şi dorinţa de a construi a echipei sunt cele care contează şi fac diferenţa. Iar pentru a construi o echipa performantă membrii ei trebuie să fie diferiţi, să se cunoască, să-şi cunoască limitele şi să-şi accepte reciproc diferenţele pentru a se completă reciproc.
4 – Cum vi se pare România acum faţă de anii 1990-2000 în privinţa preconcepţiilor faţă de femei? Aveţi vreo întâmplare mai haioasă sau mai puţin haioasă, dar relevantă, despre asta?
România s-a schimbat din toate punctele de vedere. Preconcepţiile faţă de femei s-au schimbat şi ele. Unele dintre prejudecăţi s-au diminuat sau au dispărut, iar altele noi au apărut. În realitate însă, cred că toate aceste transformări se datorează schimbării propriu-zise a femeilor, a modului în care ele acţionează, reacţionează şi se poziţionează faţă de anumite situaţii.
Preconcepţiile sunt până la urmă suma tiparelor cu care noi am fost învăţaţi de mici sau pe care le-am deprins din mediul în care am evoluat. O dată cu schimbarea mediului în care evoluăm cu toţii, s-au modificat şi tiparele. Practic, judecăţile de valoare sunt făcute din alt punct de vedere faţă de acum 20 de ani.
O întâmplare relevanţă cu privire la modul în care ne poziţionăm funcţie de tiparele familiale, atunci când eram angajată de doar o luna în Târgu Mureş, a apărut o situaţie de criză în depozit. În acel moment am schimbat rochia şi pantofii cu salopetă de lucru pentru a ajută echipa. Mirarea echipei din depozit formată în majoritate din bărbaţi a fost foarte mare pentru că nu văzuseră o femeie director în această postura.
5 – Care este realizarea de care sunteţi cea mai mai mândră?
Profesional sunt mândră de fiecare ”construcţie de echipa” la care am participat de-a lungul experienţei mele şi fiecare dintre realizări a constituit o cărămidă la baza formării mele profesionale. Dacă ar fi să aleg una dintre ele, probabil aş alege proiectul implementării sistemului de management al depozitului care a fost premiat de ARILOG – Asociaţia Română de Logistică – la categoria WIN-WIN Partnership. Dincolo de faptul că au premiat prima implementare de acest gen în România, au apreciat faptul că la baza acestei realizări a stat o echipa formată la nivelul întregii companii din oameni diferiţi din toate punctele de vedere: sex, vârstă, naţionalitate, religie, cultură şi expertiză profesională.
6 – Cum vedeţi mediul de afaceri de acum în România? Sunt prea puţine femei, prea multe?
Mediul de afaceri este unul provocator atât din perspectiva angajatului, cât şi al angajatorului şi va rămâne aşa mulţi ani de acum înainte.
În acest moment în mediul de business sunt atâtea femei cât se poate în condiţiile de evoluţie, dezvoltare şi deschidere a societăţii de astăzi. Cred că numărul este mai puţin important. Importantă este conştientizarea aportului pe care ele îl pot aduce în bunul mers al afacerilor. Cum menţionam şi mai devreme, este esenţial că membrii echipei să fie diferiţi nu doar din punct de vedere al sexului cât şi al mediului cultural, aptitudinilor şi abilităţilor şi împreună să facă aceste diferenţe să „lucreze” în folosul echipei şi al afacerii.
Acelaşi principiu se aplică şi în parteneriatele de business, iar faptul că reprezentantul clientului şi cel al furnizorului sunt diferiţi ca şi expertiză profesională, sex sau mediu cultural poate reprezenta cel mai bun punct de plecare în consolidarea acelui parteneriat dacă există înţelegere, acceptare şi dorinţa de a construi reciproc, win-win.
7 – Ce modele aveţi în viaţă sau în afaceri?
Nu am avut un „model” în sensul preluării 100% a exemplului cuiva. Întotdeauna m-am inspirat şi am aplicat ce am considerat că mi se potriveşte pentru anumite alegeri pe care le-am făcut sau le fac în continuare, atât din punct de vedere profesional cât şi personal. Cred că cel mai important este să fii autentic şi să faci alegeri asumându-ţi-le.
8 – Ce va propuneţi pentru viitor?
Îmi propun să continui construcţia brandului Profructta împreună cu echipa pe care o am alături şi să încep construcţia brandului Proasistta, linie de business de asistenţă rutieră.
Totodată îmi doresc să contribui în cadrul asociaţiei Professional Women’s Network al cărei membră sunt, din dorinţa de a oferi suport altor femei care doresc să se dezvolte profesional.
9 – Aţi schimba ceva din ce aţi făcut până acum? Dar în privinţa mediului de business: dacă aţi putea ce aţi schimba pentru că afacerile să se desfăşoare mai uşor, mai bine?
Categoric nu aş schimba nimic. Fiecare experienţă a reprezentat o parte din drumul meu de până acum şi, dacă mi-aş schimba oricare dintre alegeri, nu aş mai fi acum aici. Din fiecare experienţă am învăţat, m-am dezvoltat şi m-am transformat în omul care sunt acum.
Crearea unui mediu de business în care afacerile să se desfăşoare mai uşor şi mai bine depinde de fiecare dintre participanţii la acest mediu pentru că, putem schimbă doar la noi ceva. Pe ceilalţi îi putem doar inspiră să facă o schimbare, schimbând la noi ceea ce ne dorim să obţinem de la ceilalţi.
10 – Aveţi un mesaj pentru femeile care vor să devină antreprenoare sau să conducă societăţi?
În opinia mea cheia succesului stă în autenticitate, atât în calitate de antreprenor sau conducător de business, cât şi în calitate de partener de negociere. Le încurajez să-şi facă o evaluare corectă şi onestă a aptitudinilor, abilităţilor şi cunoştinţelor, raportat la cerinţele pieţei şi la afacerea pe care doresc să o dezvolte. Apoi, să aibă curajul să-şi pună în valoare plusurile, dar să înceapă să-şi perfecţioneze ariile în care au „minusurile”. Să înveţe şi să experimenteze continuu. Femeile pot avea o contribuţie excepţională şi pot crea lucruri fabuloase în mediul de business. Succes!