Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat, marţi, că, grațierea nu ar trebui să se aplice persoanelor condamnate pentru fapte de corupție și în cazul celor care au produs un prejudiciu statului.
Kovesi a afirmat că DNA își menține observațiile aduse proiectului de lege privind grațierea, care rămân valabile.
”Pe ceea ce privește proiectul privind grațierea, pot spune doar că noi am trimis un punct de vedere la CSM și ne însușim în totalitate toate observațiile tehnice făcute la acel moment. Ca observație secundă, pot spune că în opinia noastră grațierea nu ar trebui aplicată celor ce au comis fapte de corupție și în cazul acelora ce au produs un prejudiciu statului roman și nu au dat banii înapoi”, a spus șefa DNA.
Întrebată dacă Ghiță ar fi știut dinainte de acest nou dosar, Kovesi a spus ca sunt date operative ale cauzei și ca nu comentează întrebarea. Privind citarea sa la Parchetul General, Laura Codruța Kovesi a spus că nu a primit vreo citație în dosarul în care sunt verificate susțineri ale fostului președinte al României, Traian Băsescu.
Răspunzând unei alte întrebări privind decizia CCR în cazul unui conflict constituțional, Kovesi a amintit că Direcția a declinat cauza în care a demarat cercetări privind modalitatea de elaborarea a OUG 13 la Parchetul General și că nu face alte comentarii.