Colegii de partid o contrazic pe Lia Olguța Vasilescu: Nu știu de unde a apărut dublarea salariilor. E o greșeală de comunicare

vocea.biz / 06.03.2017
Colegii de partid o contrazic pe Lia Olguța Vasilescu: Nu știu de unde a apărut dublarea salariilor. E o greșeală de comunicare

Preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor, Adrian Solomon (PSD), a declarat luni, la Parlament, referitor la legea salarizării unitare, că, potrivit programului de guvernare, majorarea salariilor va fi în decurs de patru ani de zile în medie cu 46%, iar el nu ştie de unde a ieşit „chestiunea cu dublarea” veniturilor, fiind, cel mai probabil, o greşeală de comunicare, scrie news.ro. 

Chestionat dacă se vor dubla toate salariile din sectorul public, Adrian Solomon a spus: ”Eu vă recomand să citiţi programul de guverare. Acolo este scris că în patru ani de zile creşterea va fi în medie de 46%”.

”Chestiunea cu dublarea nu ştiu de unde a ieşit, probabil e o greşeală de comunicare deocamdată. Aveţi răbdare că va fi o chestiune sustenabilă şi nu va speria nici pe cei din mediul privat, nici pe ceilalţi”, a completat deputatul PSD.

 

De asemenea, întrebat în cât timp se va face majorarea salariilor, Adrian Solomon a precizat că, în 2020, grilele vor fi la maximum.

”Programul de guvernare vorbeşte destul de clar că în 2020 aceste grile vor fi la maximum prevăzut. Unii au ajuns deja la maximum prevăzut de legea viitoare”, a afirmat social-democratul.

Chestionat în continuare dacă este viabilă dublarea acum a salariilor de până la 4.000 lei, preşedintele Comisiei de muncă din Camera Deputaţilor a spus: „Depinde, dacă vorbim de cei care au acum 1.000 de lei net, probabil că dublarea va fi realistă, dar pentru cei care au peste 2-3 mii de lei va fi imposibil să o facem”.

În încheiere, Adrian Solomon a precizat că, săptămâna viitoare, vor exista discuţii la grupul PSD cu ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, pe tema legii salarizării unitare.

Ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, a declarat sâmbătă seara, la România TV, că de luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate despre legea salarizării unitare, urmând ca veniturile până la pragul de 4.000 lei să se dubleze, iar cele care depăşesc acest nivel să se majoreze cu 45%.

Citește și...