Situaţia economică şi sistemele de îngrijire a sănătăţii şi de securitate socială generează problemele cele mai importante cu care românii consideră că se confruntă România, acestea înregistrând un procent de 32%, în fiecare dintre cazuri, potrivit Raportului Naţional publicat de Comisia Europeană, citat de Mediafax.
Alte probleme importante cu care românii consideră că se confruntă România sunt reprezentate de creşterea preţurilor, inflaţia şi costul de trai (24%) şi şomajul (19%). Acestea se suprapun ierarhiei problemelor personale resimţite atât de români, cât şi de restul cetăţenilor Uniunii Europene: condiţiile de viaţă, sistemele de sănătate şi de securitate socială, sistemul de pensii, situaţia financiară a gospodăriei.
Imigraţia (36%) şi terorismul (34%) sunt cele mai importante probleme ale UE, din perspectiva cetăţenilor, însă procentul românilor care le-au menţionat este în scădere faţă de anul trecut (43% apreciind terorismul drept o problemă şi 47% imigraţia), se arată în Eurobarometru.
Situaţia economiei naţionale era percepută ca fiind bună şi foarte bună în cea de-a doua jumătate a anului 2016 de un sfert dintre români, procentul celor optimişti poziţionând România sub media UE (41%), dar în linie cu percepţia populaţiei din aceeaşi perioadă a anului 2015.
În ceea ce priveşte aşteptările pentru următoarele 12 luni, românii sunt mai puţin optimişti decât la finele lui 2015, un sfert dintre ei declarând că se aşteaptă ca situaţia economică a ţării să se îmbunătăţească, 40% că ea va rămâne la fel şi 29% apreciind că situaţia se va înrăutăţi. Aceste percepţii au fost evaluate în contextul aproprierii şi desfăşurării alegerilor parlamentare din decembrie 2016, precizează autorii Raportului Naţional pentru România.
Mai mult, 30% din români consideră că România merge în direcţia corectă, în linie cu media europeană (29%), dar mult sub procentul celor care consideră că direcţia este cea greşită (60%).
În ceea ce priveşte situaţia economiei româneşti privite în contextul crizei economice şi a locurilor de muncă, aproximativ unul din doi români consideră că impactul crizei asupra locurilor de muncă a atins deja apogeul (47%), în timp ce 41% consideră că perioada dificilă de-abia urmează să vină. Procentul optimiştilor situează românii peste media europeană (42%), însă în alte ţări analizate, precum Olanda, Albania şi Irlanda, aproximativ 70% din respondenţi consideră că impactul crizei a atins deja apogeul, se arată în raportul citat.
Doar jumătate dintre români – sub media europeană de 68% – considerau, la finalul anului 2016, că situaţia financiară a gospodăriei lor este bună sau foarte bună. Comparativ cu perspectiva începutului de an, a crescut numărul românilor (de la 13% în primăvară la 18% în toamnă) care anticipează o înrăutăţire a situaţiei lor economice în următoarele 12 luni. (Mediafax)