Albumul “#rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017” a fost lansat pe piaţă şi se găseşte în librării

Diana Dorner / 04.03.2017
Albumul “#rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017” a fost lansat pe piaţă şi se găseşte în librării

Editura Curtea Veche Publishing a anunțat apariţia albumului “#rezist. Proteste împotriva OUG 13/2017″, realizat cu sprijinul oferit de numeroşi fotografi, de importanţi jurnalişti, analişti şi oameni de cultură.

Albumul documentează în aproape 200 de pagini şi 150 de fotografii cel mai mare protest din istoria postdecembristă a României. Volumul poate fi achiziţionat din magazinul online curteaveche.ro, iar din 3 martie cartea este disponibilă și în librăriile din ţară, la preţul de 30 lei.

“Necesitatea arhivării acestor imagini, mesaje şi opinii este dincolo de orice îndoială. Cunoaşterea istoriei nu ar fi posibilă în absenţa unui suport material care să păstreze vie memoria celor întâmplate. Am considerat că apariţia acestui album trebuie să urmeze cât mai repede evenimentelor petrecute în ianuarie şi februarie, la Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, ba chiar în diaspora, pentru a surprinde autenticitatea extraordinarei stări de spirit a celor mai ample manifestaţii postdecembriste. Generaţiile viitoare au nevoie de asemenea mărturii, deoarece astfel se vor putea raporta la aceste evenimente ca la un moment constitutiv al istoriei lor”, declară Iren Arsene, director general Curtea Veche Publishing.

Reprezentanții editurii au anunțat că profitul rezultat din vânzarea volumului va fi donat asociației Funky Citizens.

“Fiind un demers civic, dedicăm acest proiect editorial presei independente din România. Profitul rezultat din vânzarea cărții va fi donat de Curtea Veche Publishing asociației Funky Citizens pentru a susține proiectul Factual.ro, primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România, cu scopul de a-i motiva pe cetățenii români în a-și dezvolta gândirea critică”, arată editura.

Textele cuprinse în carte sunt semnate de Vintilă Mihăilescu, Andrei Oişteanu, Paula Herlo, Mircea Toma, Dragoş Bucurenci, Ioana Popescu, Liviu Papadima şi Cristian Şimonca. În aproape 200 de pagini şi 150 de fotografii, cartea documentează protestele care au avut loc atât în România, la Bucureşti, Sibiu, Iaşi sau la Cluj, cât şi în diaspora.

“Mesajele din timpul protestelor, irepetabile, intransigente, oneste, inteligente, subtile, de un umor irezistibil, arată că ne-am despărțit, pentru totdeauna, de vremurile în care, la demonstrații, se agitau mesaje scrise de alții cu litere albe lipite pe un fundal de pânză roșie. Adunate într-o carte, ele devin niște instantanee din 2017, care le arată scepticilor că o nouă generație de cetățeni manifestă altfel decât se făcea, cu îndârjire, naivitate și chiar cu ură, la începutul anilor 1990”, au mai arătat reprezentanții editurii.

Citește și...