Clujul a devenit, în ultimii ani, un adevărat centru academic în ceea ce priveşte interacţiunea om-animal, oraşul de pe Someş găzduind un consorţiu în domeniul cercetării şi educaţiei pe acest subiect.
O echipă de cercetători, psihologi şi iubitori de animale a transformat Clujul într-un centru al studiului interacţiunii om-animal. Însă experţii de aici nu au rămas doar la stadiul teoretic, implementând, cu ajutorul colaboratorilor din diferite ONG-uri, programe de terapie asistată de animale dar şi acţiuni de promovare a adopţiilor şi deţinerii responsabile a animalelor de companie.
Unicitatea e dată de două cursuri care se ţin doar la Cluj.
“Avem un curs postuniversitar numit “Terapia şi activităţile asistate de animale pentru persoanele cu nevoi speciale”. Este singurul curs postuniversitar de formare academică pe terapia asistată de animale. Cursul de psihologie animală este şi el unic, Facultatea de Psihologie din cadrul UBB Cluj fiind singura unde se predă. Se mai predă Etologie: comportament animal, dar la facultăţi de Biologie”, a declarat pentru Vocea.biz Alina Rusu, Conferențiar Universitar, Dr., Departamentul de Psihopedagogie Specială, Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea Babeș-Bolyai.
Pe lângă cele două cursuri, Universitatea Babeş-Bolyai şi Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară organizează, împreună, an de an, Ziua Interacţiunii Om-Animal (ZIOA). Evenimentul, care a ajuns la a 13-a ediţie în 2017, a avut loc, joi, la Facultatea de Psihologie din cadrul UBB. O a doua ediţie din anul acesta va avea loc pe 1 iunie la USAMV.
ZIOA 13 a debutat cu un curs introductiv pentru studenţii de anul I de la Psihologie, urmat de o prelegere pe tema reabilitării deţinuţilor prin programe bazate pe inetracţiunea om-animal şi ecologie umană, susţinută de Arne Kvernvik Nilsen, fostul guvernator al închisorii Bastøy din Norvegia.
Sub pretextul acestei zile, cercetătorii clujeni au încercat să stabilească şi mai clar legăturile necesare pentru crearea unei reţele de colaboratori în domeniul interacţiunii om-animal care să poate insera sub formă terapeutică sau educaţională în programe orientate spre comunitate, abilitare şi reablitare socială.
“Nu neapărat pentru deţinuţi, ci şi pentru studenţi cu dizabilităţi, copii cu anumite dizabilităţi şi familiile lor. Vom avea o serie de întâlniri de lucru cu oameni care se ocupă de partea academică, adică de cercetare, dar şi cu fundaţii care lucrează cu UBB şi USAMV”, a precizat Alina Rusu.
Planurile specialiştilor clujeni sunt să realizeze un program masteral în acest domeniu, având în vedere cererea mare.
“Ar merge după modelul din SUA, unde este asistenţă socială cu competenţe pe terapia asistată de animale sau interacţiune om-animal. Avem deja o conexiune stabilită, vom vedea ce se poate face”, a conchis Alina Rusu.