În urmă cu 18 de ani, Serena Williams câștiga primul său titlu WTA la Paris Indoors. Acum, ea se află pe locul 1 în clasamentul mondial al tenisului feminin, poziție pe care a ocupat-o consecutiv timp de 186 de săptămâni, egalând astfel recordul anterior stabilit de Steffi Graf.
De la debutul său în lumea sportului alb, celebra jucătoare americană a câștigat 72 de titluri în cei 22 de ani în circuitul profesionist (WTA), dintre care 23 de trofee de Grand Slam, record stabilit în acest an, după câștigarea finalei de la Australian Open. Astfel, Serena Williams a ajuns pe locul doi în topul mondial al jucătoarelor cu cele mai multe trofee de Mare Șlem, după australiana Margaret Court, dar înaintea lui Steffi Graf, singura câștigătoare a Golden Slam-ului.
În toată cariera ei, americana de 35 de ani a câștigat premii în valoare totală de peste 84 milioane de dolari, fiind jucătoarea care a făcut cei mai mulți bani din tenis. Recordul câștigurilor sale din sportul alb este unul greu de egalat, în contextul în care Maria Sharapova, următoarea clasată în acest top, a cumulat mai puțin de jumătate din această sumă.
Serena Williams a câștigat substanțial și din încasările din contractele de publicitate, devenind anul trecut preferata marketerilor și, totodată, sportiva cel mai bine plătită din lume, cu câștiguri cumulate de 28,9 milioane dolari într-un an, potrivit revistei Forbes. Astfel, ea a reușit să o detroneze pe Maria Sharapova, sportiva de origine rusă care a deținut acest titlu timp de 11 ani consecutiv.
Implicare în activitățile filantropice.
Deși are cu un trofeu în minus față de Margaret Court, americana deține acum recordul de titluri de Mare Șlem în era Open, pentru că doar 11 dintre cele 24 de trofee ale jucătoarei australiene au fost obținute în era Open, care a debutat în 1968, când li s-a permis jucătorilor profesioniști să concureze cu amatorii la turneele de Grand Slam.
Dintre jucătoarele aflate încă în activitate, sora Serenei Williams, Venus, are cele mai multe trofee de Grand Slam, 7.
Cele două surori s-au duelat ultima dată la finele lunii ianuarie, în finala Australian Open, când sora cea mică a învins-o pe cea cu doar un an mai mare și și-a adjudecat cel de-al 23-lea trofeu de Grand Slam din carieră și a revenit în fruntea clasamentului mondial.
Alături de sora sa, Serena Williams a câștigat trei medalii olimpice la dublu, la Sydney (2000), Beijing (2008) și Londra (2012), dar și una la proba de simplu, obținută tot în capitala Marii Britanii.
Serena și Venus Williams au câștigat împreună și 14 trofee Grand Slam la dublu, în timp ce sora mai mică (Serena) are și două titluri de Grand Slam la probele de dublu mixt.
În finala primului concurs major din tenisul mondial din acest an, cele două surori au stabilit și un record inedit: cea mai mare vârstă însumată a finalistelor din istoria finalelor de Grand Slam, 71 de ani. Recordul anterior, de 66 de ani, a fost înregistrat de italienele Flavia Penetta și Roberta Vinci, în finala US Open din 2015.
După revenirea pe locul 1 WTA, Serena mai are ocazia să se apropie tot mai mult de un alt record: cele mai multe săptămâni cumulate în fruntea clasamentului mondial. În prezent, ea are în total 314 săptămâni ca lider mondial în tenisul feminin. Doar Steffi Graf (377 de săptămâni) și Martina Navratilova (332 de săptămâni) au fost pe primul loc WTA mai mult timp.
Serena Williams s-a dedicat, de-a lungul timpului, și multor cauze nobile, sprijinind, prin intermediul Fondului Serena Williams, educația și ajutarea victimelor violenței. Jucătoarea americană a construit școli în Kenya și Jamaica, pentru ”crearea unei egalități prin educație” și a lansat Yetunde Price Resource Center, prin intermediul căruia sprijină victimele violenței.
Pasionată de modă, Serena Williams și-a propus să cucerească lumea nu doar cu prestația ei pe terenul de tenis, ci și cu creațiile sale vestimentare. Ea a semnat un contract cu HSN, prin intermediul căruia vinde rochiile pe care le creează.