Agenţia Naţională de Integritate (ANI) anunţă că patru şefi de spitale sau de secţii ale unităţilor medicale din judeţele Sibiu, Harghita şi Neamţ au fost găsiţi în incompatibilitate sau conflict de interese administrativ.
Managerul şi fost director economic al Spitalului de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, Florentina Denisa Nicoară, a fost în conflict de interese administrativ în perioada octombrie 2011 – aprilie 2013, când Spitalul de Psihiatrie a încheiat cinci contracte de prestări de servicii cu o societate al cărei administrator şi asociat este rudă cu Nicoară.
Totodată, şeful Secţiei Obstretică-Ginecologie din Spitalul Municipal Gheorgheni, judeţul Harghita, Gheorghe Marc, a fost găsit în incompatibilitate pentru perioada decembrie 2014 – ianuarie 2016, când a deţinut simultan funcţia de şef secţie la Secţia Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Municipal Gheorgheni şi funcţia de administrator în cadrul unei societăţi.
În incompatibilitate a fost găsit şi managerul Spitalului “Sf. Dimitrie” Târgu Neamţ, judeţul Neamţ, Florin Ionuţ Apostoae, care în perioada aprilie 2013 – aprilie 2016 a deţinut simultan funcţia de manager la spital şi titular de întreprindere individuală.
De asemenea, şeful Secţiei Cardiologie din cadrul Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, Kinda Levente, s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada mai 2006 – ianuarie 2017, întrucât a deţinut simultan funcţia de şef Secţie Cardiologie pe cea de administrator în cadrul unei societăţi.
“Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Persoanele evaluate au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare”, se arată în comunicatul transmis de ANI.