Ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Dumitru Braghiș, a fost rechemat din funcție, în urma unei decizii luate de de cabinetul de Miniștri.
Dumitru Braghiș a fost Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Federația Rusă și prin cumul în Republica Kazahstan, Republica Kârgâzstan și Republica Tadjikistan.
Un anunț în privinţa rechemării sale din funcţie a fost făcut în cadrul ședinței Guvernului de către Viceministrul Afacerilor Externe, Daniela Morari, care nu a prezentat însă motivul rechemării, informează deschide.md.
Dumitru Braghiș a fost numit în funcție de Ambasador în Federaţia Rusă în anul 2015.
Dumitru Braghiş a fost prim-ministru al Republicii Moldova în perioada 1999-2001, prim-viceministru în cadrul ministerului Economiei din 1997 până în 1999.