Richard Wayne Landers Jr. a fost răpit la vârsta de 5 ani de către bunicii săi care l-au ținut departe de părinți timp de aproape 20 de ani. Cu toate că a fost separat de părinți, băiatul este recunoscător pentru această experiență și le mulțumește celor care au avut grijă de el o viață, scrie Daily News.
Cu toate că băiatul trăise încă de la naștere cu bunicii, un ordin judecătoresc a stabilit custodia copilului la părinți. Cu toate astea, în 1994, bunicii Landers au fugit din Indiana cu băiețelul pentru a scăpa de părinții care nu duceau o viață ordonată și nu ar fi putut avea grijă de copil. În acea perioadă părinții copilului locuiau într-o mașină, nu aveau locuri de muncă și nici posibilitatea materială de a se îngriji de copil.
După ce au fugit în Indiana cu copilul, bunicii și-au schimbat numele de familie din Landers în Iddings, iar poliția nu le-a mai dat de urmă. Abia în 2013 s-a aflat adevărul, iar bunicii au fost acuzați de răpire.
,,Am fost acolo unde trebuia să fiu, bunicii mei au avut dreptate în ceea ce au făcut și nu îmi pasă de ce spun alții”, a declarat băiatul în 2013 atunci când tocmai împlinire 24 de ani, era căsătorit și aștepta un copil.