Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) nu este deacord cu niciuna din cele trei variante înaintate de Ministerul Muncii referitoare la creşterea salariului minim la nivel naţional, începând de la 1 ianuarie 2018. Preşedintele CNIPMMR, Liviu Rogojinaru, a declarat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că patronatul nu a fost consultat pe acest subiect și că varianta care avansează un salariu minim în sistemul privat şi o altă valoare pentru salariul minim în sistemul bugetar este una păguboasă. Rogojinaru consideră că măsura va genera o migrare a forţei de muncă spre stat, iar domeniul privat nu va mai fi atractiv.
”Toate cele trei variante sunt proaste, una mai proastă ca cealaltă. Cum poţi să ai două salarii minime? Oricine a învăţat puţină şcoală ştie că ai un singur minim, nu două”, a declarat preşedintele CNIPMMR, Liviu Rogojinaru.
Reprezentanții IMM-urilor nu sunt deacord cu două salarii minime, unul pentru sectorul privat și altul pentru cel public.
“Atât timp cât vom crește salariile de dragul de a crește salariile și de a face masă votantă în rândul salariaților statului, nu vom fi de acord cu astfel de măsuri. Nu suntem de acord cu creșterea salariului minim după ureche. Noi venim și cerem, în continuare, un test al IMM-urilor care să arate condițiile în care se poate crește salariul minim, care sunt repercursiunile acestor creșteri. Varianta în care să existe două salarii minime pe economie, respectiv 1.750 lei pentru sistemul bugetar și 1.550 lei pentru sistemul privat, este cea mai proastă variantă. Oricine, cu puțină școală, știe că un minim se referă la un singur lucru. Nu pot fi două minime. Nu poți să ai două salarii minime”, a spus Liviu Rogojinaru.
Companiile private din România se confruntă cu o criză de forță de muncă, care se va accentua în condițiile în care la ”stat” se va câștiga mai mult ca la ”privat”.
“Una dintre principalele probleme cu care se confruntă întreprinzătorii, IMM-iștii din România, este lipsa forței de muncă. În momentul în care va exista un salariu mai mare la stat va fi o migrare a forței de muncă calificate către stat. Vom accentua tocmai această gaură a economiei tocmai acolo unde sunt ultimii creatori de plus-valoare și de beneficiu al acestui stat: IMM-urile”, a spus Liviu Rogojinaru.
Cele mai afectate firme de creșterea salariului minim sunt cele care lucrează în lohn și care se tem că nu vor mai fi competitive pe piața europeană.
“Asociațiile patronale care își desfășoară activitatea în lohn, cei care desfășoară activități de pază, dar care nici nu aduc plus-valoare, spun că salariul reprezintă peste 75% din prețul pe care îl iau pe produs sau serviciu. O creștere a salariului cu 10% ar duce fie la pierderea câștigului firmelor din acest sector, fie la necompetitivitate pe piață. Trebuie să acordăm atenție calității muncii. Tot acest lanț de măriri va crea o disfuncționalitate în economia României”, a apreciat Liviu Rogojinaru.