10 lucruri pe care nu le știai despre Ana Maria Brânză, dezvăluite de campioana olimpică pentru Vocea.biz

Campioană olimpică alături de echipa de spadă la Rio 2016 și vicecampioană olimpică la individual în Beijing 2008, Ana Maria Brânză Popescu (33 de ani) s-a consacrat nu numai ca una dintre cele mai valoroase sportive din România ultimilor trei decenii, dar și ca o femeie cu o voce puternică, una care știe să-și marketeze imaginea, o tipă care prin declarațiile sale oferă portretul nefardat al copilului care și-a dedicat toți anii sacrificiului pentru a ajunge pe podium.

Exponentă a unei generații de top în scrimă, sportul intuiției și al inteligenței, bucureșteanca legitimată la CSA Steaua continuă sportul de performanță și după JO din Brazilia, în contextul în care colegele sale de armă, alături de care a urcat pe prima treptă a podiumului anul trecut, s-au retras din activitate.

Măritată cu poloistul de națională Pavel Popescu, Ana are în mama sa, Maria Brânză, cel mai fidel suporter. Critic, dar și aducător de un balsam cu laude, fanul nr.1 al stelistei urmărește toate meciurile fiicei sale și o privește și acum tot ca pe eleva care pleca în clasa a II-a de la școală, la antrenamentele de spadă.

Vocea Biz vă prezintă portretul Ana Mariei Brânză Popescu realizat chiar de ea, prin 10 declarații inedite oferite în exclusivitate. Cu ajutorul lor, puteți pune într-un context mai larg toate informațiile și, după ce citiți, veți descoperi o sportivă care frapează prin sinceritate.

Ana Maria Popescu, medaliată cu argint la Campionatul Mondial de scrimă

1. De ce a dat cu capul în geam? “Le-am șters atât de bine…’
Blocurile din Satul Olimpic de la Rio erau nefinisate în momentul în care lotul României a ajuns în Brazilia, cu două săptămâni înainte de debutul competiției. “A fost o fază haioasă, una dintre puținele de la Rio. Când am ajuns în Satul Olimpic, blocul în care stăteam arăta ca după Revoluția din România. Două zile am reușit să stăm acolo, trebuia totuși să facem și curățenie. Ne-a luat vreo două ore să ajungem la un supermarket. Fiecare și-a împărțit sarcinile și mie mi-au revenit geamurile. Și le-am șters atât de bine încât a doua zi, cu paharul de cafea în mână, m-am proptit în geam! Bine că n-am pățit nimic”.

2. Au spadasinele fani sau nu? “Fani au cântăreții, noi avem…”
Scrima și-a mărit capitalul de popularitate în ultimii ani și în România, însă din punct de vedere al promovării, suntem departe de țări precum Italia, Franța sau Germania. Chiar dacă nu se desfășoară într-un anonimat, concursurile de scrimă din România nu adunp foarte mulți spectatori. “Noi avem prieteni, iubitori de sport. Fani au cântăreții, noi avem prieteni. Dar voi continua să promovez scrima în toată țara. Nu mi-a venit timpul să renunț. De fiecare dată am avut motivație. Am început cu Atena, în 2004, unde practic eram un copil. Am muncit foarte mult pentru acea calificare și am ajuns în lumea mare. Nu prea înțelegeam eu ce înseamnă să fii un campion olimpic. A venit Londra, care m-a trezit din orice vis frumos. Și apoi mi-am atins visul la Rio”

3.Prin foc și spadă cu băieții. De ce se antrenează cu spadasini. “Au fost mine de aur”
De multe ori, succesele fetelor de la spadă au fost clădite și cu efortul depus împotriva băieților! Explică scrimera în vârstă de 33 de ani. “Antrenamentul cu băieți spadasini… Să-ți zic partea frumoasă sau cea mai puțin frumoasă? Pentru că nu avem cu altcineva… La Cupa României, care a avut loc la Constanța, au participat 40 de sportive. Nu poți să te rezumi la atât. Acești băieți au fost mine de aur, ne-au ajutat foarte mult. Ne bucurăm și ne ajutăm de acești băieți. E vorba despre lotul național de juniori. Chiar dacă sunt mai mici, băieții au altă forță, au altă viteză și au dorința aceea de a se lupta cu tine”.

4. Viața de junior. “Am mâncat din farfurii de tablă, aveam toaleta la două etaje sub mine. Nu-mi plăcea să mai stau la cămin”
Maria Brânză trăiește și acum momentele debutului Anei în scrimă, iar la JO de la Londra i-a fost alături, în complexul olimpic britanic. Doamna Brânză însă își amintește și acum pașii Anei din perioada în care învăța abecedarul scrimei la Craiova, alături de antrenorul Dan Podeanu. “Mama a fost mereu omul din umbră. Prima competiție mare la care a participat a fost la Londra. Nu a fost momentul potrivit, dar mama a fost cea care mi-a oferit umărul ei, dar nu m-a lăsat niciodată să plâng. Când am plecat la Craiova, la lot, copil fiind o sunam și îi spuneam că nu-mi mai place acolo. Nu că voiam să mă las, dar nu-mi plăcea să mai stau la cămin, să mânânc din farfurii de tablă, să am toaleta la două etaje sub mine. Treaba asta m-a ajutat, mama niciodată nu a fost mămoasă. Iar când m-am întors de la Rio, acolo am răbdat de foame, iar când m-am întors m-a așteptat cu toate bunătățile gătite de mâinile ei”.

5. Unde își petrece timpul soțul? Sub apă! „Soțul meu vine zgâriat acasă”
Pavel Popescu, soțul Anei, evoluează pe postul de centru în echipa Stelei și în naționala de polo. “Ne susținem reciproc, pentru că ăsta e rolul pe care trebuie să-l jucăm. La competițiile de scrimă nu mă consum cum mă consum la meciurile de polo, pe care le joacă el, pentru că postul de centru, ce joacă el, e destul de dur și de câte ori merg cu vreun prieten sau o prietenă mă întreabă: Pavel unde e? E sub apă. Dar de ce tot timpul ia bătaie? Cam așa se vede din afară… E foarte spectaculos poloul. Mi-aș dori să fie mai promovat, pentru că… Prima oară când am fost la un meci de polo nu am înțeles foarte mult, la fel cum nu am înțeles nici la rugby. Vine zgâriat acasă, deși își taie unghiile înainte de meci. Cel mai șocant mi s-a părut când un sportiv i-a spart aracada celuilalt și mie mi s-a părut o chestie de MMA, de box, mai puțin de polo”

6. Gadget-addicted. „Îmi petrec două-trei ore pe zi pe rețelele de socializare”
Viața curge cu viteza internetului în 2017, iar poziția ghiocelului o adoptă nu numai tinerii, ci și persoanele de vârsta a treia. Un smart-phone a devenit prieten de bază, iar ruptura se face foarte greu. Ziarele aproape au dispărut, iar nevoia de informare și de socializare e satisfăcută de multe ori pe net. Cum se poziționează multipla campioană mondială și europeană față de realizatea zilei? “La un moment dat, ajunsesem să petrec atât de mult timp, încât atunci când aveam 5 minute libere făceam numai asta. Dar m-am supărat și am dezactivat rețelele de socializare, am șters toate aplicațiile, dar am revenit acum. Să zic că stau doar 2-3 ore pe zi. Îmi administrez singură pagina de facebook și încerc pe cât posibil să răspund tuturor comentariilor și mesajelor de acolo, dar mă bucur să văd că oamenii se interesează de sport”.

7. Acasă la Fidel Castro. “Când o să ies la pensie, o să-mi fac un bar pe plajă, în Cuba”
Gândul retragerii nu-i încolțește încă în minte, însă stelista se mai teleghidează din când în când spre anii în care va trăi ca într-o vedere. Unde? „Cuba, pot să mă duc să-mi fac bagajele deja? E o țară simplă, relaxată, cu o energie aparte. Deși toți par săraci, nimeni nu se plânge și pe lângă asta m-am visat la pensie, când termin cu scrima, că o să-mi fac un beach bar, în Cuba. Pavel (n.r. – soțul său) nu e de acord, dar putem să mergem să ne stabilim acolo. Au scrimă, polo, dar nu cine știe ce nivel”, anunță Ana.

8. Cea mai importantă medalie a sportului românesc în 2016. “Știam că o să fie un meci strâns…”
La Rio de Janeiro, Ana Maria Brânză Popescu, Simona Gherman, Simona Pop și Loredana Dinu au adus unica medalie de aur a delegației României, în urma unui parcurs greu, contra Statelor Unite, Rusiei și Chinei. Povestește Ana. “În ziua aia nu ne regăseam. Întâlneam SUA, sunt tinere, ambițioase. Ele sunt bătute abia atunci când se schimbă, urcă în autocar și pleacă. Cam așa era și cu echipa SUA. Știam că o să fie un meci strâns, știam că am avantajul că închid meciul și că am un avantaj în fața închizătoareai lor. Știam că pică psihic, nu știe să gestioneze foarte bine. Știam că experiența e de partea mea. Eu am urcat cu o tușă avans, ea a reușitsă recupereze, să ia avans și după am reușit să mă eliberez de toată tensiunea. Fetele mi-au spus că vedeau numai Londra prin sală. Și după mi-am spus că nu are cum să se întâmple de două ori la fel. Acela a fost momentul psihologic în drumul spre aur”.

9. Putere din Cer. „Tata nu mă mai așteaptă acasă, dar e cu mine peste tot”
Fiecare succes înregistrat de Ana în carieră e urmat de un gest de suflet. Strânge pumnul stâng și se uită spre Cer. Semnificația e ușor de anticipat. Tatăl său se stingea din viață în prima zi a anului 2012. De-atunci, viața spadasinei s-a schimbat. “Dacă aș putea să stau față-n față cu el câteva secunde, i-aș spune că am reușit…. Știu că asta și-a dorit mereu pentru mine. A suferit foarte mult la Beijing. Nu-mi garanta nimeni că o să ajung din nou pe podiumul olimpic. Acum el e cu mine peste tot, nu mă mai așteaptă acasă. Cred că e mândru de mine”.

10. Cu arme în aeroport. „În momentul ală vameșul s-a albit la față!”
Pe măsură ce scrimerii au început să călătorească pe toate meridianele la diferite concursuri de Cupă Mondială, mai ales după Revoluție, ei s-au întâlnit cu tot felul de situații delicate în aeroporturi din cauza echipamentului din dotare. Spada, floreta și sabia sunt denumite în limbajul de specialitate arme, iar pronunția acestora, dar și mărimea lor, încă îi mai face pe vameși să tresare pentru o clipă. “Vameşii nu ne spun nimic, s-au obişnuit. A fost o situaţie amuzantă la un moment dat. Noi nu le spunem tot timpul spade, le spunem arme. Ei bine, armele astea sună într-un fel! Iar una dintre colege a fost întrebată la un moment dat: ‘Ce aveţi acolo?’ – ‘Arme!’, a venit răspunsul ei tăios. În momentul ăla, vameşul s-a albit la faţă! ‘Staţi puţin, ce arme?’, a replicat el. I-a explicat apoi şi s-a liniştit”. Liniștea încă nu o pasionează pe Ana. Ea se hrănește cu agitația concursurilor și a antrenamentelor, iar momentul retragerii pare cât mai îndepărtat. Pentru sportul românesc, asta e de bine!