Procurorul general al României Augustin Lazăr nu va fi cercetat de Inspecția judiciară urmare declarațiilor pe care le-a făcut în legătură cu adoptarea OUG 13. Acesta a declarat la ieșirea din sediul CSM că Plenul nu a aprobat cererea de sesizare a Inspecției judiciare. Lazăr arată că voturile din Plen date pentru cercetarea sa au fost „spre minime”, „chiar unul”.
Lazăr spune ca ancheta în dosarul Oug 13 va continua s-o nu a vrut sa divulge numele persoanei interesate de aceasta Ordonanța. „Ancheta va avea loc în limitele stricte ale măsurilor dispuse de CCR. Motivarea CCR va stabili limitele de constituționalitate în care lucrează organul judiciar, noi le știm…”, a declarat procurorul general. Augustin Lazăr anunță că are în vedere inclusiv felul în care va comunica de acum înainte cu presa.
Judecătorul Simona Marcu a cerut Consiliul Național al Magistraturii să cerceteze felul cum a comunicat Parchetul în cazul Ordonanței 13. Totodată, judecătorul cere să se verifice dacă s-au cunoscut disfuncţionalităţile de la DNA Ploieşti.
Sesizarea se referă la maniera în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ, după decizia CCR, dar şi privind modul cum Procurorul General a gestionat comunicarea după emiterea ordonanţei.
Ordinea de marţi a şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a fost suplimentată cu două puncte, scrie Mediafax.
Un judecător al Secţiei Contencios Administrativ şi Fiscal de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Simona Marcu, membru în Colegiul de Conducere al instanţei supreme, a cerut marţi sesizarea Inspecţiei Judiciare cu privire la contextul în care DNA şi-a arogat competenţa de a verifica legalitatea şi oportunitatea emiterii unui act normativ în sensul celor reţinute de decizia Curţii Constituţionale, precum şi sub alte aspecte. Totodată, judecătorul cere să se verifice dacă s-au cunoscut disfuncţionalităţile de la DNA Ploieşti.
Totodată, magistratul a cerut sesizarea Inspecţiei Judiciare şi pentru verificarea modului în care Procurorul General al României, Augustin Lazăr, a gestionat comunicarea publică în perioada ulterioară emiterii Ordonanţei de Urgenţă 13 din perspectiva respectării obligaţiei de rezervă pe care o au magistraţii.
Planul Consiliului Superior al Magistraturii va decide dacă îşi va însuşi aceste puncte de vedere.
Augustin Lazăr a declarat, marţi dimineaţă, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ) aşteaptă motivarea Curţii Constituţionale privind conflictul de interese Guvern- DNA, procurorii continuând ancheta deoarece Ministerul Public a fost sesizat cu fapte penale concrete.
“Aşteptăm motivarea CCR. E obligatorie pentru toţi şi raportat la motive, noi vom continua ancheta. Când Ministerul Public e sesizat cu aspectele penale ale problemelor, cu fapte penale concrete, prin urmare Ministerul Public nu va face evaluări ale legalităţii oportunităţii unor acte sau puteri, ci strict ne vom cantona la aspecte penale care ţin de competenţa Ministerului Public. Ancheta va continua. Procurorul este obligat să afle adevărul cu privire la persoanele, faptele şi împrejurările în care au fost comise aceste acte”, a declarat, la intrarea în sediul CSM, procurlrul general al României, Augustin Lazăr.
Întrebat dacă se va cere aviz pentru începerea urmăririi penale în dosarul privind OUG 13, Augustin Lazăr a declarat că “în continuare vom vedea ce va face procurorul de caz în cadrul secţiei de urmărire penală”. Totodată, procurorul general al României a mai menţionat că ancheta privind ordonanţa de urgenţă 13 e în continuare “in rem”, adică referitor la fapte.