Cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi directorul Grupului Teamnet, reţinuţi de procurorii DNA

vocea.biz / 27.02.2017
Cumnatul lui Sebastian Ghiţă şi directorul Grupului Teamnet, reţinuţi de procurorii DNA

Cristian Anastasescu, cumnatul lui Sebastian Ghiţă, şi Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, au fost reţinuţi, luni, de procurori, după aproape opt ore de audieri la sediul DNA Ploieşti, în noul dosar care îl vizează pe fostul deputat, în care se suspectează că trei firme conduse sau controlate de rude sau prieteni ai acestuia i-ar fi dat 50 de milioane de lei bani destinaţi unor miniştri sau funcţionari publici care să contribuie la câştigarea unor noi contracte de către cele trei societăţi, potrivit news.ro

Cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, a fost adus la sediul DNA Ploieşti în jurul orei 11.50, cu o maşină a MAI, fiind însoţit de ofiţeri judiciarişti. După câteva zeci de minute, la DNA a fost adus cu mandat şi Bogdan Padiu, directorul Grupului Teamnet, deţinut până în 2012 de fostul deputat Sebastian Ghiţă.

Opt ore de audieri

Cei doi au fost audiaţi aproape opt ore de către procurorii DNA, apoi au fost scoşi din sediul DNA Ploieşti încătuşaţi şi preluaţi de două maşini, urmând să îşi petreacă noaptea în arest.

La ieşirea din sediul DNA Ploieşti, nici Anastasescu, nici Padiu şi nici avocaţii lor nu au făcut declaraţii.

Surse judiciare au declarat că în dosarul în care cumnatul lui Sebastian Ghiţă, Cristian Anastasescu, şi directorul societăţii Teamnet, Bogdan Padiu, au fost audiaţi la DNA Ploieşti apar numele a trei firme controlate de către fostul deputat, care i-ar fi dat acestuia 50 de milioane de lei, bani destinaţi unor miniştri sau funcţionari publici cu putere de decizie în acordarea unor contracte din fonduri publice.

Iniţial, suma vehiculată în acest dosar a fost de 50 de milioane de euro.

Cumnatul lui Ghiţă şi directorul Teamnet au calitatea de suspecţi în acest dosar care vizează infracţiuni de trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat.

Teamnet International, firmă deţinută de Sebastian Ghiţă până în 2012, se numără printre companiile cu cele mai mari sume încasate pentru contractele încheiate cu instituţiile publice pentru produse software, în perioada 1 ianuarie 2011 – 31 iulie 2016, potrivit unui raport publicat la începutul lunii decembrie de Corpul de control al premierului Dacian Cioloş. Printre instituţiile publice care au contracte cu Teamnet se numără Unitatea Militară 02499 Bucureşti (Agenţia pentru Sisteme şi Servicii Informatice Militare), aflată în subordinea Ministerului Apărării, valoarea acestuia fiind de 11,75 milioane lei (2,6 milioane euro), Banca Naţională a României (BNR), dar şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), cu un contract de 8,95 milioane lei (1,98 milioane euro), cu TVA, pentru mentenanţa Platformei Informatice a Asigurările de Sănătate (PIAS).

Cercetat în mai multe dosare

În 18 ianuarie, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a declarat, la Europa FM, că Sebastian Ghiţă este cercetat în mai multe dosare, unele dintre ele încă nepublice, deschise inclusiv în urma unor sesizări ale SRI.

Numele lui Anastasescu apare în mai multe dosare în care este urmărit penal sau inculpat Sebastian Ghiţă, el fiind suspectat că ar avea cunoştinţe despre afaceri ale fostului deputat şi că unele dintre firmele controlate de acesta ar fi înregistrate pe numele lui Anastasescu.

De fiecare dată când a fost chemat la DNA Ploieşti, Anastasescu a fost citat şi a venit singur, aceasta fiind pentru prima dată când a fost adus cu mandat.

Sebastian Ghiţă a fost trimis în judecată în două dosare penale, cel în care mai sunt acuzaţi foşti şefi din Poliţie şi Parchet din Prahova şi un altul în care este judecat alături de fostul primar al Ploieştiului Iulian Bădescu.

De asemenea, Sebastian Ghiţă este urmărit penal în alte două dosare de corupţie, respectiv cel privind vizita fostului premier britanic Tony Blair în România în 2012 şi cel în care cumnatul fostului premier Ponta Iulian Herţanu este acuzat de fraude cu fonduri europene şi alte infracţiuni, în acesta din urmă fiind cercetaţi şi fostul şef al CJ Prahova Mircea Cosma, precum şi fiul acestuia Vlad Cosma.

În 10 ianuarie, instanţa supremă a decis definitiv emiterea unui mandat de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă, în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova. Tot în 10 ianuarie, un alt complet de la instanţa supremă a emis un mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, omul de afaceri fiind dat şi în urmărire internaţională, prin Interpol. Ghiţă a dispărut în 21 decembrie 2016 şi a fost iniţial dat în urmărire naţională după ce a încălat termenii controlului judiciar în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie.

De la dispariţia sa, România TV, post de televiziune controlat de Sebastian Ghiţă, a difuzat mai multe înregistrări în care fostul deputat face acuzaţii grave la adresa procurorului şef al DNA Laura Codruţa.

Citește și...