Europarlamentarul Nigel Farage a postat o fotografie pe Twitter în care cinează alături de ”the Donald”, într-o încercare de a cimenta relaţiile cu preşedintele american după ce s-a retras de la conducerea UKIP, transmite Reuters.
”Cinând cu the Donald” a scris politicianul britanic sub fotografia postată pe Twitter, în care apare zâmbitor la o masă alături de cinci persoane, printre care se numără şi preşedintele Donald Trump. Potrivit detaliilor din fotografie, cei doi au cinat la hotelul Trump International.
Nigel Farage a fost primul politician britanic care s-a întâlnit în persoană cu miliardarul republican, la doar o săptămână după victoria sa neaşteptată în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, potrivit News.ro.
La acea întâlnire, europarlamentarul s-a oferit să servească drept ambasador al Marii Britanii în Statele Unite, însă propunerea sa a fost respinsă vehement de către premierul Theresa May.
Prim-ministrul britanic încearcă de asemenea să întărească relaţiile cu administraţia Trump pentru a pregăti Marea Britanie de retragerea din Uniunea Europeană.
May a efectuat în luna ianuarie o vizită în Statele Unite şi a reuşit să obţină promisiunea lui Donald Trump pentru semnarea unui acord de liber-schimb după Brexit.
Nigel Farage este acum analist politic pentru Fox News şi are o emisiune radio pentru un post bazat în Londra.