Fostul deputat Cristian Rizea scapă de interdicția de a părăsi țara, dar rămâne sub control judiciar

vocea.biz / 25.02.2017
Fostul deputat Cristian Rizea scapă de interdicția de a părăsi țara, dar rămâne sub control judiciar

Instanţa supremă a menţinut măsura controlului judiciar pentru fostul deputat Cristian Rizea, dar i-a admis cererea de ridicare a obligaţiei de a nu părăsi ţara. Decizia din dosarul în care Rizea este judecat pentru trafic de influenţă şi spălare de bani nu este definitivă, putând fi contestată tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), transmite News.ro.

Judecătorii ICCJ au menţinut măsura preventivă a controlului judiciar atât în cazul fostului deputat PSD Cristian Rizea, cât şi faţă de omul de afaceri Lucian Colțea.

Instanţa a admis însă cererea formulată de Rizea şi a ridicat obligaţia de a nu părăsi ţara, stabilită printre măsurile din cadrul controlului judiciar.

Cristian Rizea rămâne în continuare cu obligaţia să se prezinte la secţia de poliţie în zilele stabilite prin programul de supraveghere şi în faţa instanţei ori de câte ori este chemat, dar şi cu interdicţia de a comunica cu Lucian Colţea şi cu martorii din dosar.

Fostul deputatul Cristian Rizea a fost trimis în judecată în martie 2016, pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţare a declaraţiilor, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RA-APPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Acuzațiile procurorilor anticorupție

Potrivit DNA, în 2 decembrie 2009, în baza unei înţelegeri anterioare, Cristian Rizea a primit de la Lucian Colţea, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 de euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit  alţi 100.000 de euro, pentru ca în schimb să intervină laRA-APPS şi la Primăria comunei Chiajna.

În schimbul banilor, Lucian Colţea voia urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din Bucureşti, pentru o persoană din familia sa şi obţinerea dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu Primăria comunei Chiajna.

Pentru a ascunde provenienţa sumei de 300.000 euro au fost întocmite patru contracte de împrumut fictive, susţin procurorii DNA.

Anchetatorii îl mai acuză pe Rizea că, în decembrie 2015, în timpul desfăşurării anchetei penale, i-a abordat pe doi dintre martori şi le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală. Rizea le-ar fi promis celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei noi clinici.

Cristian Rizea a fost pus sub control judiciar pe 10 martie 2016, la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat reţinerea sa, dar a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive.

 

Citește și...