Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare de vreme rece, precipitații moderate și intensificări ale vântului, valabilă începând de vineri seara până sâmbătă, la ora 20:00.
Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 februarie, ora 20:00 — 25 februarie, ora 20:00, vremea se va răci și vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării.
În regiunile sud-vestice și sudice, precum și la munte, se vor cumula cantități de apă de până la 15 — 20 de litri pe metrul pătrat.
De asemenea, în zona de munte, vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. În Transilvania și Moldova vor fi precipitații mixte, iar în celelalte regiuni vor fi mai ales ploi. Local și temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 kilometri/oră, iar în zona montană înaltă va spulbera zăpada.