Președintele Republicii Moldova vrea modificarea Constituției. Dodon, către Parlament: Sunt două posibilități: dreptul la dizolvare și crearea statului prezidențial

Oana Mărginean / 24.02.2017
Președintele Republicii Moldova vrea modificarea Constituției. Dodon, către Parlament: Sunt două posibilități: dreptul la dizolvare și crearea statului prezidențial

Igor Dodon declarase, în urmă cu câteva zile, că va prezenta, până la sfârșitul lunii februarie, o inițiativă de modificare a Constituției pentru ca președintele să aibă dreptul de a dizolva Parlamentul, cu excepția circumstanțelor prevăzute de actuala Constituție. În acest sens, președintele Republicii Moldova va propune în zilele următoare un proiect de lege spre dezbateri în Parlament. Potrivit acestuia, există două soluții: doar dreptul la dizolvare sau crearea unui stat prezidențial.

„Am informat despre inițiativa de modificare a Constituției care va fi înaintată în următoarele zile. Documentul prevede dreptul de dizolvare a Parlamentului în alte două cazuri decât cele prevăzute la această etapă. Pledez pentru alegeri anticipate, cum doresc și majoritatea cetățenilor Republicii Moldova. Sper ca Parlamentul să examineze această propunere. Sunt două posibilități: doar dreptul la dizolvare și unul mai radical, mai conceptual – crearea statului prezidențial”, a declarat Igor Dodon, citat de deschide.md.

Într-un interviu pentru postul de radio Europa Liberă, președintele Republicii Moldova precizase că echipa sa are patru-cinci variante consemnate de practica internațională și prezente în unele țări cu statut semiprezidențial.

Dodon nu exclude nici ideea organizării unui referendum național pentru acordarea unor atribuții suplimentare președintelui țării. Scopul, spunea președintele, ar fi acela de a obține alegeri parlamentare anticipate.

“Eu nu exclud să putem ajunge la ideea unui referendum național pentru modificarea Constituției privind atribuții suplimentare pentru președintele țării. Dar vom vedea. La sfârșitul lunii februarie-începutul lunii martie eu voi iniția această modificare, așa cum am promis. Scopul este să obținem alegeri parlamentare anticipate”, a declarat Igor Dodon.

Modificarea Constituției poate fi inițiată fie de cel puțin 34 de parlamentari, fie de guvern sau de cetățeni, prin strângerea de semnături.

Citește și...