Conform vechii zicale, „Azi e Dragobetele, se sărută fetele”. În fiecare an pe 24 februarie românii de pretutindeni sărbătoresc Dragobetele.
În mitologia românească, Dragobete era zeul tinereţii, al veseliei dar şi al iubirii. Ziua în care românii sărbătoresc Dragobetele coincide cu sărbătoarea Aflării Capului Sfântului Ioan Botezătorul.
Totuşi, această sărbătoare este puternic înrădăcinată în cultură română. Dragobetele este un personaj transmis din generaţie în generaţie de la vechii daci, transformat mai apoi într-un protector al tinerilor şi patron al iubirii.
Conform unor legende populare, Dragobetele este chiar fiul babei Dochia, un tânăr chipeş şi iubaret care obişnuia să seducă toate femeile care îi ieşeau în cale. Totuşi, în zilele noastre, Dragobetele reprezintă pentru români simbolul suprem al dragostei autohtone.
Celebrarea Dragobetelui se bucură de o simbolistica aparte, extrem de bogată şi interesantă. Acesta reprezintă atât începutul, cât şi sfârşitul, începerea unui nou anotimp, moment în care natură începe să prindă viaţă, dar şi sfârşitul desfrâurilor lumeşti deoarece începe Postul Sfânt al Paştelui.
În vremurile de demult şi în unele zone chiar şi în prezent, de Dragobete tinerii îmbrăcaţi în faine frumoae obişnuiau să se adune în păduri şi să culeagă buchete cu primele flori ale primăverii. Culesul floilor se făcea cu voie bună dar şi cu cântece şi un fel de joc numit zburătorit.
La ora prânzului fetele obişnuiau să fugă către sat în timp ce băieţii le fugăreau în încercarea lor de a le prinde şi de a le sărută. Dacă băiatul era drag fetei, această se lasă prinsă şi sărutată. Semnificaţia sărutului în acest caz era un echivalent al logodnei şi al înfiripării iubirii dintre cei doi. Seară logodnă se anunţă în cadrul comunităţii satului şi a membrilor celor două familii. Participanţii la sărbătoare, în concordanţă cu tradiţia erau consideraţi binecuvântaţi în acel an, bucurându-se de toate din belşug, fiind feriţi de boli. O superstiţie din popor spune că persoanele care nu sărbătoreau această zi erau pedepsiţi să nu poată iubi în acel an.
Dacă de Dragobete vremea se prezenţa mohorâtă, iar ziua era friguroasă, ploioasă sau ningea, tinerii se adunau într-o casă unde să petreacă, să lege prietenii sau să se ţină de jocuri.
În unele zone ale ţării tinerele aruncau unele acuzaţii pentru farmecele de urăciune făcute împotriva rivalelor în iubire. Tinerii băieţi obişnuiau să îşi cresteze puţin braţul în formă unei cruci, atingandu-şi tăieturile şi rostind jurământul de a rămâne toată viaţă fraţi de sânge.
Tot în această zi bătrânii din sat se preocupau mai mult decât de obicei de animalele din ograda. Cei în vârstă credeau că în ziua de Dragobete păsările îşi aleg perechea pe viaţă. Tot în această zi sacrificarea animalelor este interzisă.
Acum mult timp, există obiceiul conform căruia tinerele necăsătorite să strângă zăpadă puţină care se mai găsea, numită şi „zăpadă zânelor”. Apă apărută în urmă topirii acestei zăpezi ar fi avut proprietăţi magice când venea vorba de iubire, de descântece de iubire, dar şi de ritualurile de înfrumuseţare. Mai mult, conform datinilor străvechi, această zăpadă a apărut un urmă surâsului zânelor. Tocmai de aceea fetele obişnuiau să îşi clătească chipul cu această apă, pentru a deveni la fel de frumoase precum zânele.
O superstiţie spunea că fetele care nu se întâlneau în această zi cu o persoană de sex masculin nu aveau parte întreg anul de iubire. Mai mult, în unele sate se credea că toate fetele care ajung să atingă un bărbat dintr-un sat învecinat vor fi îndrăgostite tot timpul anului.
În unele regiuni din ţară se obişnuia că în această zi să se scoată din pământ rădăcini de spânz pe care oamenii le foloseau pe post de leac pentru vindecarea unor boli.
De asemenea, conform tradiţiei, în această zi bărbaţii trebuie să fie în relaţii cordiale cu toate femeile. În această zi bărbaţilor nu le era permis să necăjească femeile sau să se certe cu ele. În caz contrar aceştia ar fi avut parte de o primăvară plină de ghinion şi un an greu. Pentru că iubirea dintr-un cuplu să rămână vie de-a lungul anului, tinerii trebuie neapărat să se sărute în ziua de Dragobete.
Tot în această zi, lucrul capului, ţesutul, cusutul şi toate treburile grele de pe lângă gospodărie nu sunt permise. Totuşi, în această zi este permisă curatienia deoarece se consideră că această este aducătoare de prospeţime şi de spor.
În ziua de Dragobete atât flăcăii, cât şi tinerele nu au voie să plângă. Conform tradiţiei, persoanele care plâng în această zi vor avea parte de necazuri şi supărări în lunile care vor urmă.