Ministerul Cercetării le dă bani elevilor să nu plece la facultăţi străine. Sumele sunt cuprinse între 1.500 şi 3.500 de euro

vocea.biz / 23.02.2017
Ministerul Cercetării le dă bani elevilor să nu plece la facultăţi străine. Sumele sunt cuprinse între 1.500 şi 3.500 de euro

Ministerul Cercetării (MCI) înfiinţează programul ” Grantul CDI Carol I” prin care va acorda granturi de cercetare în valoare de 1.500-3.500 €/an absolvenţilor de liceu cu rezultate deosebite la olimpiade naţionale şi internaţionale, cu condiţia ca aceştia să urmeze o universitate în România.

“Programul se adresează tinerilor absolvenţi care pe parcursul celor 4 ani de liceu au avut rezultate deosebite la olimpiade naţionale şi internaţionale, câştigând cel puţin o dată unul din locurile 1, 2 sau 3 la aceste concursuri de prestigiu, şi propune acordarea de granturi de cercetare cu valori cuprinse între 2.500 şi 3500 €/an/absolvent pentru elevii premiaţi (locurile 1,2 şi 3) la Olimpiade internaţionale şi între 1.500 şi 2500 €/an/absolvent pentru elevii premiaţi (locurile 1,2 şi 3) la Olimpiade naţionale. Perioada pentru care se oferă finanţarea este de 3+2 sau 4+2 ani”, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Cercetării şi Inovării (MCI), remis joi Mediafax.

În plus, se mai propune acordarea a 500 euro/an / bursier pentru participarea la evenimente ştiinţifice internaţionale şi/sau pentru protecţia drepturilor de proprietate intelectuală şi a maxim 3.500 euro/an/echipa formată din cel puţin 5 bursieri provenind din una sau mai multe universităţi, pentru materiale, subansamble şi subcontractări, altele decât cele care pot fi realizate din grantul individual, pentru realizarea unor demonstratoare tehnologice sau promovarea unor idei realizate de această echipă şi cu care se prezintă şi clasifică la concursuri internaţionale de prestigiu

Tinerii beneficiari ai acestor facilităţi au însă obligativitatea să urmeze o universitate în România şi, după terminarea studiilor de licenţă, să urmeze studii doctorale în România, inclusiv în cotutelă, şi să lucreze cel puţin 4 ani în activităţi de dezvoltare tehnologică într-o unitate CDI cu capital majoritar de stat (institut sau universitate) sau privat din România.

Nota privind înfiinţarea acestui program a fost aprobată în şedinţa de Guvern de joi, 23 februarie, urmând să fie elaborat proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea programului cu denumirea ” Grantul CDI Carol I.

 

(Mediafax)

Citește și...