Premierul Sorin Grindeanu a aprobat, joi, cererea de eliberare din funcţia de secretar de stat în Ministerul Educaţiei Naţionale depusă de către Liviu Marian Pop, care a preluat recent un mandat de senator de Maramureş, notează News.ro.
Decizia premierului Grindeanu a fost publicată în Monitorul Oficial.
Liviu Pop a cerut să fie eliberat din funcţia de secretar de stat întrucât demnitatea de senator este incompatibilă cu orice altă funcţie, în afara celor de ministru sau cadru universitar.
Fostul ministru pentru dialog social şi fost ministru interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a depus, luni, jurământul ca senator, după demisia Sorinei Pintea din Parlament, el fiind următorul pe lista PSD din Maramureş.
Plenul Senatului a luat act, în urmă cu o săptămână, de demisia Sorinei Pintea (PSD) şi a vacantat postul de parlamentar deţinut de aceasta, proiectul de hotărâre a Senatului privind vacantarea postului fiind aprobat cu 104 voturi ”pentru”.
Social-democrata Sorina Pintea a informat Biroul permanent al Senatului că renunţă la mandatul său de parlamentar şi optează pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.
Liviu Pop a deţinut un mandat de senator şi în legislatura 2012-2016.