Marea Britanie divizată. Guvernul Scoţiei ar putea organiza în 2018 referendum privind independenţa faţă de Londra

vocea.biz / 23.02.2017
Marea Britanie divizată. Guvernul Scoţiei ar putea organiza în 2018 referendum privind independenţa faţă de Londra

Scoţia îşi vede viitorul în interiorul Uniunii Europene în pofida votului britanicilor de a părăsi Blocul comunitar, a anunţat premierul Nicola Sturgeon, sugerând posibilitatea unui nou vot pentru independenţă şi posibila disoluţie a Marii Britanii, potrivit Reuters online, citat de Mediafax.

Scoţia a votat cu o marjă de 62 la sută să rămână în UE la referendumul de joi.

“Scoţia a prezentat un vot puternic, fără echivoc de a rămâne în UE şi salut susţinerea statutului nostru european”, a spus Sturgeon.

Fostul premier Alex Salmond a spus în mod explicit că Scoţia ar putea acum face presiuni pentru un al doilea referendum privind independenţa.

Unul dintre motivele-cheie pentru care scoţienii au respins ideea de independenţă într-un referendum care a avut loc acum aproximativ trei ani este că independenţa ar fi însemnat, de asemenea, părăsirea UE, comentează Reuters.

62% dintre scoţieni au votat pentru rămânerea în UE, iar 38% împotrivă la referendumul de joi din Marea Britanie.

Citește și...