Iohannis va promulga vineri legile privind ordonanțele pe tema justiției

vocea.biz / 23.02.2017
Iohannis va promulga vineri legile privind ordonanțele pe tema justiției

Legea de respingere a OUG 13 prin care erau modificate codul penal și codul de procedură penală, dar și legea de aprobare a OUG 14 prin care a fost abrogat actul normativ ce a scos lumea în stradă vor fi promulgate vineri, a anunțat președintele Klaus Iohannis.

Precizarea a fost făcută la ceremonia de depunere a jurământului de învestire a noului ministru al Justiției, Tudorel Toader, dar și de către ceilalți trei  miniștri- Mihai Tudose, Rovana Plumb și Alexandru Petrescu.

”Am constatat acum, înainte să ajung în Sala Unirii, că mi-au parvenit de la Parlament două legi, Legea de respingere a Ordonanței 13 și de aprobare a Ordonanței 14. Voi promulga aceste legi mâine. Și atunci avem întrunite toate condițiile a trece, domnule prim-ministru, la normalizarea situației”, a precizat șeful statului.

Cele două legi au fost adoptate marți de Camera Deputaților, for decizional.

Citește și...