O bucată de asfalt s-a surpat într-o parcare din Râmnicu Sărat, iar o maşină a căzut în groapa formată, traficul rutier în centrul oraşului, pe unde trece DN 2 (E85), fiind deviat pe străzi secundare. Asfaltul s-ar fi surpat în noaptea de miercuri spre joi, în jurul orei 3.00.
UPDATE: Sub stratul de asfalt care s-a surpat se afla o pivniță veche de care nimeni nu a știut în momentul în care s-a executat lucrarea. Autoritățile care au venit la fața locului sunt de părere că asfaltul s-a surpat din cauza unei pivnițe străvechi, dar și traficul greu din zonă are o contribuție semnificativă. Specialiștii Muzeului Județean Buzău consideră că pivnița proaspăt scoasă la lumină poate avea o mare valoare istorică.
Daniel Costache, directorul adjunct al Muzeului Județean Buzău: „O pivniță să-i zicem brâncovenească, urmează să fie conservată și cercetătorii de la Muzeul Județean să întreprindă cercetări arheologice să vedem despre ce este vorba. Am intrat în ea, mai sunt vreo 10 metri de la gura care se vede aici după care este colmatată. Zidăria continuă.”
”O parte din parcarea adiacentă a drumului european s-a asuprat şi a înghiţit o maşină. Am pus zona în siguranţă, am deviat circulaţia pe un sens. Se lucrează pentru a fi scoasă maşina fără să fie deteriorată”, a declarat, joi, pentru News.ro primarul din Râmnicu Sărat, Sorin Cârjan, care a precizat că autoturismul Opel căzut în groapă nu are avarii semnificative, transmite News.ro.
El a mai spus că în zonă urmează să ajungă angajaţi de la Muzeul Judeţean Buzău, în condiţiile în care Râmnicu Sărat este un oraş traversat de mai multe tuneluri.
”E un oraş vechi. Se cunoaşte că e traversat de mai multe rânduri de tuneluri. Se pare că o boltă a unui tunel a cedat, dar e permatur să facem supoziţii. Pe parcursul zilei vom avea date certe şi se va stabili dacă este vorba despre o valoare arheologică a zonei”, a mai afirmat primarul.
Cârjan a menţionat că miercuri seară în apropierea craterului mai era o maşină, care a fost însă mutată din zonă.
În prezent, traficul rutier prin centrul municipiului Râmnicu Sărat, pe DN2 (E85) Focşani – Buzău, a fost reluat, după ce fusese deviat pe străzi secundare timp de aproape o oră.