Cât au crescut anul trecut schimburile comerciale între România şi Regatul Unit

Anca Miklos / 21.02.2017
Cât au crescut anul trecut schimburile comerciale între România şi Regatul Unit

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummel, a declarat, marţi, la Mamaia, că schimburile comerciale între România şi Regatul Unit au crescut anul trecut cu peste 17 la sută şi că investiţiile britanice în România sunt dintre cele mai diverse, de la vin la telecomunicaţii.

Paul Brummel a fost prezent, marţi, la Mamaia, la un seminar organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa. La final, el le-a declarat jurnaliştilor că schimburile comerciale între România şi Marea Britanie au crescut anul trecut cu peste 17 la sută.

“Sunt foarte bucuros că schimburile comerciale sunt în creştere. Anul trecut, au crescut cu 17,5 la sută, este o cifră bună, dar putem face şi mai bine, iar investiţiile britanice se găsesc în diverse domenii, de la vin până în sectorul comunicaţiilor. Cred că sectorul cu cea mai rapidă rată de creştere este IT şi un punct de atracţie foarte important pentru România este talentul uman şi sunt multe companii britanice care au venit aici pentru a profita de talentele universităţilor din România, precum cele de la Constanţa, Cluj, Iaşi şi Bucureşti”, a afirmat ambasadorul britanic, citat de News.ro.

Întrebat ce părere are despre faptul că România importă multe haine din Marea Britanie, în special second-hand, Paul Brummel a spus: “Sunt bucuros dacă haine făcute în Marea Britanie sunt folositoare aici în România şi într-un mod second hand. Cred că schimburile comerciale sunt foarte bune în ambele direcţii”.

Ambasadorul a mai fost întrebat dacă firme din Marea Britanie ar fi interesate de investiţii în şantierele navale din Contanţa sau la Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă, spunând că în ambele sectoare sunt posibilităţi de investiţii mari. El a precizat că Marea Britanie are experienţă în tehnica nucleară.

“Marea Britanie are o experienţă foarte bună în tehnică nucleară, am construit acum 60 de ani primul reactor comercial în lume. Săptămâna viitoare o să fiu la Londra pentru un eveniment mondial în domeniul nuclear pentru a sublinia rolului sectorului nuclear în Marea Britanie şi primim 4-5 delegaţi din România pentru a participa la acest eveniment”, a explicat Paul Brummel.

Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa a organizat, marţi, în staţiunea Mamaia, un seminar de prezentare a ofertei de export a Marii Britanii, la care a fost prezent şi ambasadorul acestui stat în ţara noastră.

(News.ro)

Citește și...