Adrian Ţuţuianu, preşedintele PSD Dâmboviţa şi preşedintele Comisiei parlamentare de control a SRI, a anunţat, marţi, că va organiza, sâmbătă, un miting cu 10.000 de persoane, la Târgovişte, pentru a exprima susţinerea faţă de premierul Grindeanu şi liderul PSD, Liviu Dragnea, el menţionând că manifestarea nu va fi, însă, şi anti-Iohannis, notează Mediafax.
„Mitingul nostru va avea loc sâmbătă, probabil 10.00-11.00. Se va desfăşura cu toate aprobările legale, am mers la primăria Târgovişte, am cerut autorizaţie, am informat instituţiile statului. Vrem să avem 10.000 de oameni, sunt colegi de-ai mei, primari, consilieri locali, viceprimari, cetăţeni fără funcţii politice sau administrative care mi-au cerut şi mie şi colegilor din conducerea organizaţiilor judeţene să luăm o atitudine faţă de ce se întâmplă azi în România şi să organizăm un miting”, a spus Ţuţuianu.
El a menţionat că nu a cerut o aprobare în acest sens conducerii centrale a PSD.
„Nu am avut nevoie şi nici nu am să cer vreodată, pe chestiuni de tipul ăsta, aprobări ale conducerii centrale. Fiecare organizaţie poate decide, în limitele legii şi ale statutului, cum se raportează la un eveniment politic”, a spus Ţuţuianu.
El a specificat că mitingul va fi pro Grindeanu, Dragnea şi programul de guvernare al PSD.
„Mitingul va fi unul prin care vom exprima o poziţe faţă de susţinerea Guvernului, a conducerii partidului, a programului de guvernare. Nu e anti (-Iohannis, n.r), e pentru Grindeanu, pentru Liviu Dragnea, pentru programul nostru de guvernare”, a spus Ţuţuianu.
La iniţiativa lui Adrian Ţuţuianu, Comisia de control a SRI a investigat modul în care au colaborat instituţiile statului, respectiv MAI şi SRI, în cazul protestelor din Bucureşti. În plus, acestuia i s-a solicitat de către şeful de partid, Liviu Dragnea, să cerceteze dacă companiile mutinaţionale au fost implicate în organizarea manifestaţiilor antiguvernamentale din capitală.