Cum să scapi de răul de avion: șase trucuri dezvăluite de un pilot

vocea.biz / 20.02.2017
Cum să scapi de răul de avion: șase trucuri dezvăluite de un pilot

Dacă ești o persoană care călătorește des pe calea aerului, probabil ai auzit deja de „răul de avion”, dacă nu cumva ai simțit asta deja pe propria piele. Mulți pasageri se confruntă cu stări de greață, dureri de cap sau oboseală exagerată după o astfel de cursă.

Există, totuși, câteva trucuri pentru a scăpa de această problemă, a dezvăluit un pilot de la Southwest Airlines. Iată care sunt acestea, potrivit EvoNews:

Hidratează-te – bea apă și evită, în schimb, sucurile sau alte băuturi fără alcool.

Nu consuma prea multă cafeină – chiar dacă te simți foarte obosit din cauza zborului, nu consuma cafea în exces. Aceasta nu va face decât să te agite prea mult, iar efectul de „trezire” nu va dura prea mult.

Atenție la dietă – este foarte important ce alegi să mănânci înainte de a călători cu avionul. Renunță, deci, la alimentele cu foarte mult zahăr și alege-le, în schimb, pe cele bogate în proteine.

Odihnește-te bine – încearcă să nu călătorești după ce ai avut câteva nopți pierdute sau un program extrem de încărcat. Zborul îți va amplifica starea de oboseală și te vei simți de-a dreptul epuizat.

Nu bea prea mult alcool – efectul alcoolului nu va fi deloc unui plăcut dacă urmează să urci la bordul unui avion. Te vei simți mai lipsit de energie decât de obicei și este posibil să-ți tulbure somnul ulterior.

Încearcă să dormi în avion – pentru că atunci când zbori cantitatea de oxigen este mai mică decât ești obișnuit, te vei simți mai obosit. Deci, nu te strădui să rămâi treaz, întrucât asta ar putea să te facă să te simți rău mai târziu. Mai bine, încearcă să ațipești până ajungi la destinație.

Citește și...