Anita Moorjani suferea de cancer de patru ani și atunci când a ajuns la spital în comă, medicii i-au spus că mai are de trăit doar câteva ore. Cu toate astea, a avut zile și a putut să își povestească experiența în cartea ”Am murit și m-am descoperit pe mine însămi”.
”Nu mai simţeam niciun fel de ataşament faţă de corpul meu rigid care zăcea pe patul de spital. Parcă nu ar fi fost niciodată al meu. Părea atât de mărunt şi de insignifiant pentru a găzdui măreţia sublimă pe care o experimentam. Mă simţeam liberă şi infinită! Orice durere şi orice tristeţe dispăruseră complet din conştiinţa mea. Nu mai simţeam nici cea mai mică apăsare şi nu-mi aminteam să mai fi trăit vreodată o astfel de stare de eliberare. Am simţit apoi că sunt înconjurată de o stare de iubire necondiţionată de o puritate absolută, deşi această descriere nu corespunde nici pe departe realităţii pe care am simţit-o atunci. Era cea mai profundă afecţiune care poate fi imaginată, ceva ce nu mai simţisem vreodată până atunci. Nu avea nici o legătură cu afecţiunea fizică pe care o simţim noi, oamenii. Era perfect necondiţionată şi se revărsa plenar asupra mea, indiferent de ce făcusem vreodată. Nu trebuia să fac ceva anume sau să adopt un anumit tip de comportament pentru a merita această afecţiune. Ea îmi era adresată în totalitate, indiferent de orice alte circumstanţe!
M-am simţit complet scăldată şi regenerată în această energie, care m-a făcut să mă simt de parcă aş fi ajuns în sfârşit acasă, după toţi acei ani de conflicte, de durere, de anxietate şi de teamă. Într-adevăr, mă întorsesem acasă”, a scris femeia.