Comitetele Executive ale Organizațiilor PSD București și Ilfov au adoptat vineri trei rezoluții prin care cer excluderea din partid a primarului Iașului, Mihai Chirica, și își afirmă sprijinul pentru Liviu Dragnea și pentru Cabinetul Grindeanu, pentru a infirma astfel ideea că în rândul social-democraților există disensiuni majore, potrivit unui comunicat de presă remis Vocea.biz.
”Urmare a repetatelor poziții exprimate în ultima vreme de către adversari politici ai PSD, prin care se încearcă cu obstinație acreditarea ideii că în partid sunt disensiuni majore care vor conduce inevitabil la o ruptură, membrii celor două organizații au adoptat trei rezoluții prin care să dea un semnal puternic de unitate și de sprijin pentru echipa care a câștigat cu un scor istoric alegerile din decembrie 2016”, susțin social-democrații.
Gabriela Firea, președintele celor două organizații, a declarat că guvernul trebuie lăsat să lucreze. ”PSD a câștigat de o manieră atât de categorică alegerile pentru că s-a prezentat în fața alegătorilor cu un program de guvernare complet și articulat. Guvernul trebuie să fie lăsat să pună în practică acest program, care este benefic în primul rând pentru oameni. Suntem datori, cu toții, să facem tot ce ne stă în putință pentru ca această stare de dezbinare a românilor să înceteze. Nu putem construi nimic dacă ne aflăm într-o permanentă în stare de război”, a declarat Firea.
Cele două organizații solicită Biroului Permanent al PSD și Comitetului Executiv Național al PSD excluderea din partid a lui MIhai Chirica, vicepreședinte PSD, lider al organizației județene Iași și primar al Iașului. Chirica a fost cel care a criticat guvernul pentru emiterea OUG 13 și a acuzat nevoia de schimbare a modului în care este condus partidul.