Începând cu data de 1 martie 2017, toată lumea ar trebui să primească sporuri ce pot ajunge până la 85% din salariul de bază.
Guvernul a elaborat un proiect de Hotărâre care prevede acordarea de sporuri personalului din sănătate, începând de la 1 martie 2017, care pot ajunge, după caz, şi la 85% din salariul de bază.
Noile sporuri, al căror cuantum este stabilit şi el prin proiectul de hotărâre, la fel şi condiţiile de acordare, se aplică la salariile din Sănătate care au fost mărite începând cu luna august a anului trecut, în baza OUG 57 din 2015. Guvernul menţine în 2017 sporurile acordate salariaţilor din Sănătate care muncesc la xerox, la PC, la arhivă, dar şi liftierilor.
Iată ce sporuri şi ce cuantumuri vor fi acordate angajaţilor din Sănătate de la 1 martie:
Spor de până la 85% din salariul de bază pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase pentru:
- personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică și al Institutului Național de Sănătate Publică care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave cu potențial mare de extindere stabilite de Ministerul Sănătății;
- personalul sanitar care îşi desfăşoară activitatea în laboratoarele de microbiologie din cadrul direcţiilor de sănătate publică, care lucrează teste HIV/SIDA;
- personalul încadrat în secții/compartimente pentru arși.
Spor pentru condiţii de muncă deosebit de periculoase, de 45 – 85% din salariul de bază, pentru:
- personalul care lucrează la Spitalul Tichileşti – leprozerie;
- personalul care lucrează la morgi, necropsii şi în prosecturi din unităţi sanitare, institutele de medicină legală şi serviciile de medicină legală judeţene;
- personalul din unitățile sanitare care participă efectiv în aplicarea măsurilor de limitare a unor epidemii deosebit de grave cu potențial mare de extindere stabilite deMinisterul Sănătăţii;
- personalul care lucrează în unităţi de pneumoftiziologie (spitale şi sanatorii);
- personalul de specialitate medico-sanitar, de specialitate din compartimentele paraclinice şi auxiliar sanitar din secţiile sau compartimentele cu paturi în care sunt îngrijiţi bolnavi de SIDA şi din laboratoarele ce deservesc aceste paturi;
Spor pentru condiţii deosebit de periculoase, de 70% din salariul de bază, pentru:
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din structurile de primire a urgenţelor – UPU-SMURD şi UPU;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar de intervenţie din serviciile de ambulanţă;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de ATI şi de terapie intensivă.
Spor pentru condiţii deosebit de periculoase, de 45 – 70% din salariul de bază, pentru:
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţiile şi compartimentele cu paturi din specialităţile psihiatrie şi psihiatrie pediatrică/neuropsihiatrie infantilă;
- muncitorii care asigură supravegherea bolnavilor psihici periculoşi.
Spor de pentru condiţii periculoase, de 25% din salariul de bază:
- personalul din unităţi de boli infecţioase;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de boli infecţioase;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de neonatologie;
- personalul mediu sanitar şi auxiliar sanitar din sala de naşteri;
- personalul din laboratoarele şi compartimentele de analize medicale;
- personalul din cadrul direcţiilor de sănătate publică care lucrează cu tulpini virulente sau culturi vii în laboratoare sau compartimente de diagnostic sanitar uman.
Spor pentru condiţii deosebite de stres, risc sau încordare psihică foarte ridicată, de 25% din salariul de bază, pentru:
- personalul din unităţile de urgenţe neurovasculare/unități de accidente vasculare cerebrale acute;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din secţii şi compartimente cu paturi de neurologie şi neurochirurgie;
Spor pentru condiţii periculoase: 15% din salariul de bază:
- personalul din laboratoarele şi secţiile de cercetare care execută cercetări chimice, fizico-chimice, sinteze chimice, analize instrumentale în staţiile-pilot şi micropilot, pentru obţinerea unor noi substanţe;
- personalul din laboratoarele şi compartimentele de cercetări biologice, inframicrobiologice, microbiologice, virusologice şi biochimice;
- personalul din secţiile, laboratoarele şi compartimentele pentru cercetarea, producerea şi controlul serurilor şi vaccinurilor;
- personalul care lucrează neprotejat cu lasere de mare putere;
- personalul din laboratoarele şi compartimentele de colectare a sângelui, precum şi personalul din laboratoarele şi compartimentele de preparare a produselor sanguine labile din centrele de transfuzie sanguină judeţene şi al municipiului Bucureşti;
- personalul din secţiile, compartimentele şi cabinetele de dermatovenerologie, unde se tratează boli transmisibile;
- personalul din cabinetele de boli infecţioase;
- personalul care efectuează lucrări de vidanjare şi cel care efectuează lucrări de curăţare canale ape uzate;
- personalul din sterilizare;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar din laboratoarele de explorări funcţionale;
- personalul din laboratoare şi compartimente de analize medicale, de bacteriologie, parazitologie, inframicrobiologie, microbiologie, virusologie, imunologie, enzimologie, chimie sanitară, toxicologie, analize chimice, biologice, biochimice şi citologice din cadrul direcţiilor de sănătate publică.
Spor pentru condiţii deosebite de stres, risc sau încordare psihică foarte ridicată, de 15% din salariul de bază, pentru:
- personalul care lucrează pe calculator cel puţin 75% din programul normal de lucru;
- personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar care asigură urgenţele medico-chirurgicale de gradele 0 şi 1 până la restabilirea funcţiilor vitale ale pacienţilor, încadrat în spitalele judeţene şi în spitalele de urgenţă din centrele universitare, cu excepția personalului
- încadrat în structurile de primire urgență;
- personalul de specialitate medico-sanitar din laboratoarele de angiografie;
Citește mai mult aici: ms.ro
Citește și...