Fondatorul Crossroads Media, Mike Dubke, urmează să fie numit în funcţia de director de comunicare al Casei Albe, au declarat doi oficiali din administraţie pentru CNN. Numirea ar urma să aibă loc vineri, informează News.ro.
Alegerea lui Dubke nu este pe placul unora dintre membrii echipei de la Casa Albă, susţinătorii lui Trump din şi din afara West Wing spunând că ar fi preferat un veteran din campanie pentru acest post.
“Dubke şi prietenii lui de la Crossroads au făcut tot ce au putut pentru a ucide mişcarea lui Trump şi au eşuat”, a spus un membru al echipei Trump.
Un fost purtător de cuvânt al echipei de tranziţie a lui Trump, Jason Miller, era anterior favorit pentru a servi ca director de comunicaţii, însă acesta s-a retras înainte de învestire pentru a petrece mai mult timp cu familia sa. Contactat de CNN, Dubke a refuzat să comenteze.
Dubke a fondat Crossroads Media în 2001 şi a făcut-o cunoscută la nivel naţional în timpul campaniei electorale din 2008. Potrivit site-ului companiei “este principala companie de servicii de media republicane”, iar Dubke are “o înţelegere unică a relaţiei dintre strategia politică şi dezvoltarea politicii publice”.
Numirea ar urma să îl degreveze de unele sarcini pe secretarul de presă Sean Spicer, care a avut un început de mandat dificil. Până acum, Spicer a servit atât ca purtător de cuvânt, cât şi ca director de comunicare pentru noua administraţie.