Kremlinul speră în relații mai bune între Rusia și Statele Unite

Oana Mărginean / 16.02.2017
Kremlinul speră în relații mai bune între Rusia și Statele Unite

Turbulențele politice din Statele Unite întârzie reluarea unor relații mai bune între Washington și Moscova, informează Kremlinul. Potrivit purtătorului de cuvânt Dmitri Peskov, se pierde mult timp pentru rezolvarea problemelor globale.

“Sperăm că mai devreme sau mai târziu, va fi reluată o relație de afaceri normale cu Washingtonul. Ne pierdem timpul în ceea ce privește rezolvarea problemelor globale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de radiochisinau.md.

Peskov a subliniat că aceste probleme, la nivel global, nu pot fi soluționate individual.

“Există o mulțime de probleme pe care nici Statele Unite și nici Rusia nu le pot rezolva în mod eficient singure”, a insistat el.

Peskov a răspuns la o întrebare privind demisia consilierului pentru securitate națională al președintelui Donald Trump, Michael Flynn, cea mai recentă dintr-o serie de controverse la Casa Albă.

El a spus că aceasta este o problemă internă pentru Statele Unite.

”Este o problemă internă a Statelor Unite, este o problemă internă a administrației președintelui Trump. Nu sunt problemele noastre. Nu dorim să comentăm sub nicio formă acest aspect”, a declarat presei Dmitri Peskov.

Citește și...