UPDATE: Președintele Klaus Iohannis a anunțat, joi, la Palatul Cotroceni că a promulgat bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale pe 2017 pentru că România are nevoie de buget, dar își menține obiecțiile pe care le-a avut față de veniturile și cheltuielile prognozate de Executiv.
”Am făcut o analiză a bugetului și a bugetului de asigurări sociale. Această analiză aprofundată a confirmat tot ce am spus și data trecută. Veniturile la buget sunt, așa cum au spus unii, optimiste. Eu spun supraapreciate. Cheltuieli sunt prevăzute în sumă foarte mare. Abordarea hiperoptimistă a bugetului se poate vedea, de exemplu, făcând o comparație între veniturile la bugetul general consolidat de anul trecut și ce se prevede pentru anul acesta, unde se constată o creștere de 14%, fără să fie vreo explicație undeva cum se ajunge la această creștere fenomenală. 14% este foarte mult pentru bugetul general consolidat. De asemenea, se confirmă că există prevăzute credite de angajament într-o sumă nemaivăzută, de peste 50 de miliarde”, a declarat președintele.
Iohannis a precizat că, totuși, a decis promulgarea celor două legi, pentru că ele sunt necesare, adăugând însă că Executivul are acum ocazia să demonstreze că poate executa acest buget, așa cum s-a angajat.
”Pentru Guvern, am un mesaj simplu. În cursul acestui exercițiu bugetar, pe care tocmai l-am promulgat, cer Guvernului trei lucruri: responsabilitate, responsabilitate și responsabilitate”, a mai spus el.
Președintele Klaus Iohannis va face o declarație de presă, la ora 16.00, la Palatul Cotroceni, a anunțat Administrația Prezidențială, fără a preciza tema acestei declarații.
Șeful statului precizase însă că, în aceste zile, va face un anunț atât în ceea ce privește data la care va convoca referendumul pentru continuarea luptei anticorupție, cât și o decizie referitoare la promulgarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale pe 2017, despre care spunea că este ”problematic” și ”riscant”.