Cea mai mare comună din țară ar putea avea un Aqualand. Ce prevede proiectul

Oana Mărginean / 16.02.2017
Cea mai mare comună din țară ar putea avea un Aqualand. Ce prevede proiectul

Comuna Florești, județul Cluj, cu cea mai mare populatie din Romania ar putea avea un Aqualand. Primăria a început demersurile pentru întocmirea documentatiilor și inițierea procedurii de achizitie de servicii pentru obiectivul “Centrul cultural, baza sportivă și de agrement în comuna Florești, județul Cluj”. Consilierii locali ai comunei au votat favorabil, joi, 16 februarie, începerea acestor demersuri.

Primarul comunei a precizat că ideea este una mai veche, iar pentru realizarea proiectului s-au luat în considerare atât cerințele locuitorilor din zonă, cât și perspectivele de dezvoltare.

“Ideea de dezvoltare a zonei a fost în dezbatere publică trei luni de zile și s-a ținut cont în mod deosebit de cerințele locuitorilor din zonă și perspectiva de dezvoltare a acelei zone. E un proiect care a rezultat în urma unei intense și asidue activități de opt ani de zile, în care m-am chinuit să aduc acel teren din proprietatea statului român și administrarea Ministerului Apărării Naționale, în proprietatea Floreștiului”, a declarat Horia Șulea, primarul comunei Florești, citat de clujazi.ro.

Șulea a adăugat că pentru realizarea acestei investiții se va acționa în etape.

“Partea dinspre strada Tăuțiului este destinată unui centru cultural și investițiile aferente, zonă de agrement și de refacere, iar pe partea de sud vor fi spații și terenuri sportive, o sală polivalentă și dacă toate lucrurile merg bine, și un aqualand”, a adăugat primarul.

Investiția se va efectua pe o suprafață de 8,8 hectare.

Planul proiectului

Subzona 1 va cuprinde Centrul cultural:

Sală spectacole polivalentă (s+p+2e, 800 de locuri) ce include cinematograf, sală de conferințe, de teatru dramatic, de teatru muzical, sală concerteAlei pietonale

Parcaje

Garaj subteran

Parc

Agora / spațiu public

Minihotel

Restaurant

Spații comerciale

Pavilion cafetaria

Terase

Suprafețe gazonate

 

Subzona 2 va cuprinde:

Sala polivalentă (d+p+e, 1000 de locuri)

Garaj subteran

Aqua park

Patinoar

Clădire multifuncțională

Bazin de înot acoperit

Pistă de role

Amfiteatru în aer liber

Două terenuri de badminton

Spații de joacă pentru copii

Spațiu de activități de gym, fitness, bouldering și parkour

Spațiu de activități pentru seniori

Piste de agrement

Alei de promenadă

Spații verzi

 

Subzona 3 cu acces pietonal subteran și auto din Varianta Ocolitoare va cuprinde:

– Parcare

– Parc de aventură (cu trasee pentru copii sub 8 ani, pentru copii peste 8 ani, trasee ușoare, trasee medii, trasee de forță și tehnică)

– Parc de paintball (zonă de depozitare/închiriere echipament plus vestiare, grup sanitar, bufet, zonă de luptă de 1500 mp cu obstacole naturale și artificiale, zonă extinsă și îngrădită până la liziera pădurii).

Citește și...