Premierul Sorin Grindeanu pleacă joi într-o vizită de două zile la Bruxelles, unde se va întâlni cu președintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, președintele Consiliului European Donald Tusk, informează Guvernul, printr-un comunicat de presă remis Vocea.biz. Potrivit sursei citate, premierul vrea să-i convingă pe înalții oficiali europeni că lupta anticorupție este un obiectiv al guvernului. Demersul vine după ce Jean-Claude Juncker și Frans Timmermans au adresat o scrisoare guvernului în care cereau ca lupta împotriva corupției să nu fie stopată și își exprimau îngrijorarea față de ordonanța de modificare a codurilor penale. De altfel, semnalele critice au venit pe mai multe canale, inclusiv prin intermediul ambasadelor de la București.
Șeful Executivului se va întâlni și cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, și cu Jyrki Katainen, vicepreședinte al Comisiei Europene, responsabil cu ocuparea forței de muncă, creșterea economică, investiții și competitivitate. ”Vreau să-i asigur pe toți partenerii noștri din instituțiile europene că lupta împotriva corupţiei, implicarea şi consolidarea rolului nostru în UE sunt obiective prioritare ale Guvernului pe care-l conduc, iar demersul de acum se înscrie în linia dialogului activ pe care-l promovăm cu toți interlocutorii europeni”, a afirmat Grindeanu, potrivit comunicatului de presă.
Din delegația condusă de premierul Sorin Grindeanu vor face parte și Teodor Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, și Marius Nica, consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului.
Potrivit programului vizitei, joi, la ora 17:45, ora locală, premierul se va întâlni cu Frans Timmermans, urmând ca cei doi să susțină declarații de presă comune la sediul Comisiei Europene. Vineri, la 11.30, va avea loc întrevederea cu Donald Tusk, președintele Consiliului European, iar la ora 14:00 întrevederea cu Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Sorin Grineanu și Jean-Claude Juncker vor face declarații de presă la 15.30.
În ultimele zile, premierul a avut o serie de discuții cu ambasadorii acreditați la București, dar și reprezentanți ai unor investitori: ambasadorul Republicii Federale Germane, Hinrich Meier-Klodt, ambasadorul Republicii Italiene în România, Excelența Sa Diego Brasioli, întâlnire cu reprezentanți ai companiei Airbus, împreună cu reprezentanți ai Ambasadelor Franței și Germaniei, întâlnire cu Eric Stewart, președintele Consiliului de Afaceri Americano – Român, întâlnire cu reprezentanți ai Ambasadei SUA și cu reprezentanți ai companiei Bell Helicopter.
La doar o zi de la adoptarea OUG 13, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, și prim-vicepreședintele pe probleme privind justiția și statul de drept, Frans Timmermans, au reacționat printr-o declarație de presă comună în care au avertizat că lupta anticorupție trebuie să continue, iar orice măsură care subminează această luptă va avea consecințe din perspectiva Mecanismului de Cooperare și Verificare.
”Lupta anticorupție trebuie să continue, nu să fie subminată. Urmărim cu îngrijorare ultimele evoluții din România. Caracterul ireversibil al progreselor înregistrate în lupta împotriva corupției este esențial din perspectiva unei decizii a Comisiei Europene referitoare la o eventuală ridicarea a monitorizării în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare, la un moment dat. Raportul MCV, publicat săptămâna trecută, recunoaște realizările judecătorilor și procurorilor din România în ceea ce privește combaterea corupției la nivel înalt. În același timp, raportul a atras atenția foarte clar că orice pași care ar submina aceste progrese sau ar duce la slăbirea legii sau la limitarea definiției penale a corupției vor avea impact asupra oricărei evaluări viitoare. Comisia avertizează asupra regreselor și precizează că va examina cu mare atenție atât ordonanța de urgență de modificare a Codului penal cât și proiectul de lege privind grațiere”, se arata în document.